Gorghiu: Aş vrea să spulber varianta unei alianţe cu Băsescu. Predoiu a avut o opinie personală

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că liberalii nu vor face nicio alianţă electorală cu partidul lui Traian Băsescu sau cu M10 pentru Capitală şi a ţinut să precizeze că declaraţiile lui Cătălin Predoiu au fost opinii personale, care nu angajează partidul. Razvan Chirita/Mediafax Foto)

”Cătălin Predoiu a prezentat o realitate cât se poate de evidentă pentru toată lumea. Electoratul de dreapta este împărţit în foarte multe opţiuni. Faptul că o opţiune proeminentă este PNL, însă nu neg că avem nevoie de fiecare vot care poate fi direcţionat la un moment sau altul către alţi candidaţi. Fiecare partid are dreptul să îşi susţină candidatul, dar se poate gândi că votul ăla se duce în defavoarea dreptei. Dacă vă referiţi la declaraţia lui Cătălin Predoiu cu posibile alianţe cu M10, cu Traian Băsescu, am văzut că suscită interesul opiniei publice şi vreau să fiu foarte directă şi să vă spun că PNL are o decizie în forurile de conducere, nu face niciun fel de alianţă pre-electorală, nici post-electorală nici cu Traian Băsescu, nici cu M10”, a declarat Alina Gorghiu, la Realitatea TV.Copreşedintele PNL a spus că Predoiu a avut o ”opinie personală”, atunci când l-a nominalizat pe Traian Băsescu printre potenţialii aliaţi ai PNL.”Aş vrea chiar să spulber varianta unei alianţe la primăria Capitalei cu Traian Băsescu (…) dânsul (Cătălin Predoiu n.r.) a lansat un apel către electoratul acestor partide. A fost o opinie personală. Decizia partidului este foarte limpede din acest punct de vedere”, a mai precizat Gorghiu.Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a declarat că nu exclude niciun partid pentru o alianţă în vederea alegerilor locale din Capitală.”Nu am exclus pe nimeni în demersul pe care mi l-am asumat din punct de vedere personal, ceea ce mă interesează este să maximizez şansele bucureştenilor de a avea un alt primar şi o altă administraţie decât PSD”, a explicat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, afirmând că nu a discutat, până acum, nici cu Traian Băsescu, nici cu Monica Macovei şi că rămâne de văzut în ce măsură apelul său lansat duminică seară, la un post de televiziune, se va formaliza.Pe de altă parte, săptămâna trecută, copreşedintele PNL Alina Gorghiu lansa o invitaţie la dialog către M10 şi „Uniunea Salvaţi Bucureştiul”, condusă de Nicușor Dan. „Acum purtăm discuţii despre cum am putea maximiza şansele lui Ludovic Orban de a câştiga. Nu exclud o variantă în care să reuşim să ne aşezăm la masă cu structuri de genul Uniţi salvăm, M10, pentru a putea agrea variantă comună”, a declara Gorghiu, la Adevarul Live.Gorghiu a exclus însă o discuţie cu Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu.