Criza migrației: Austria, extrem de critică în privința proiectului de acord UE-Turcia

Ministrul de interne al Austriei, Johanna Mikl-Leitner, s-a declarat joi „extrem de critică” față de proiectul de acord privind migrația negociat de UE și Turcia, avertizând că acesta comportă pentru Europa riscul ca valorile sale să fie „aruncate peste bord”, informează AFP. „Sunt extrem de critică. Găsesc îngrijorător faptul că Turcia pune sub tutelă o publicație critică la adresa guvernului, iar trei zile mai târziu prezintă o listă de cereri”, a declarat Johanna Mikl-Leitner înaintea unei întrevederi cu omologii săi europeni, care se va desfășura joi, la Bruxelles. „Mă întreb cu adevărat dacă mai avem încă respect pentru noi înșine și valorile noastre, sau dacă suntem pe cale să le aruncăm peste bord”, a adăugat ministrul de interne, la postul de radio public austriac.
Schițat luni în timpul unui summit la Bruxelles și menit să ofere în sfârșit o soluție la afluxul haotic de refugiați spre Europa, proiectul de acord prevede readmisia în Turcia a tuturor migranților sosiți ilegal în Grecia. În schimb, europenii se vor angaja să transfere, pentru fiecare sirian readmis, un refugiat sirian din Turcia spre teritoriul UE.
Însă Ankara cere totodată trei miliarde de euro ajutor suplimentar până în 2018, scutirea de vize începând cu sfârșitul lui iunie pentru cetățenii săi care vor să călătorească în UE și demararea rapidă de negocieri pe marginea a cinci noi capitole privind aderarea la UE.
Referitor la politica de vize, „sunt multe criterii de întrunit și nu trebuie să se facă excepție în cazul Turciei”, a subliniat Johanna Mikl-Leitner.
Miniștrii de interne ai țărilor din UE se reunesc joi pentru două zile la Bruxelles, pentru a examina acest proiect de acord, care urmează să fie finalizat în timpul unui nou summit european, în 17-18 martie.
Miercuri, europarlamentarii au criticat dur acordul de principiu încheiat între UE și Turcia, acuzându-i pe liderii europeni că „au cedat șantajului” din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care, în opinia lor, manifestă derive autoritare din ce în ce mai mari.