24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Consiliul Superior al Magistraturii consideră că Legea privind darea în plată nu se conformează principiului egalității, a declarat, joi, Alina Ghica, judecător al CSM. „CSM este obligat să emită un punct de vedere pentru orice lege care privește instanțele judecătorești, chiar dacă, în cazul Legii dării în plată, nu ni s-a cerut avizul. Am avut unanim concluzia că trebuie să punctăm că principiul egalității a fost abandonat”, a precizat Ghica, la conferința „Relația cu consumatorul de servicii financiare”, organizată de Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor. Ea a adăugat că, începând de anul viitor, judecătorii care vor fi sesizați de persoanele fizice pentru procesul de insolvență vor avea de ales între Directiva 17 (o directivă europeană din 2014 care prevede umanizarea pieței bancare — n. r.), insolvența persoanelor fizice și Legea dării în plată, ceea ce va fi o provocare pentru instanțe. La mijlocul lunii februarie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avertizat că procedura de urgență pentru contestarea notificării prevăzută în Legea dării în plată trebuie să asigure garanțiile pentru un proces echitabil și atrage atenția că este posibil ca un termen redus pentru soluționarea contestațiilor să producă „disfuncționalități” în activitatea instanțelor de judecată. La acea dată, CSM arăta, într-un răspuns adresat președintelui Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, că, în urma unei analize, s-a observat că propunerea legislativă privind darea în plată instituie o procedură de urgență, iar membrii comisiei de specialitate a CSM — Comisia „Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar” — au subliniat că această procedură trebuie să asigure garanțiile unui proces echitabil. „Referitor la art. 7 alin. 2 și art. 8 din propunerea legislativă s-a observat că aceasta instituie o procedură de urgență pentru contestarea notificării și pentru pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Această procedură presupune că judecata se face de urgență cu citarea părților, în termen de 10 zile de la înregistrarea contestației, la judecătoria de la domiciliul debitorului. Cu privire la aceste dispoziții, s-a considerat că instituirea unei proceduri de urgență trebuie să asigure garanțiile procesuale pentru un proces echitabil, respectiv timpul necesar elaborării și comunicării actelor procesuale, citării părților, pregătirii apărării și administrării probatoriilor. (…) S-a apreciat că este posibil ca un termen redus pentru soluționarea acestor contestații să producă disfuncționalități în activitatea instanțelor de judecată”, se arată în răspunsul CSM obținut de AGERPRES. Potrivit CSM, proiectul de lege nu prevede în ce măsură sunt aplicate dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la îndeplinirea procedurii de verificare și regularizare a cererii.
„Dacă acestea sunt aplicabile, atunci termenele prevăzute de propunerea legislativă nu vor putea fi respectate, iar dacă s-a dorit derogarea de la dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă, atunci acest fapt se impune a fi specificat în chiar cuprinsul art. 7 și 8 din proiect”, a explicat CSM. Membrii comisiei CSM au completat că trebuie rezolvată, în acord cu principiul constituțional al ne-retroactivității legii, problema contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. „Comisia a constatat că termenul de apel declarat împotriva soluției pronunțate în contestație și cel declarat împotriva hotărârii prin care s-a constatat stingerea obligațiilor este de 7 zile și curge de la pronunțarea hotărârilor, or, pentru asigurarea garanțiilor unui proces echitabil, s-a apreciat că ar trebui acordată și părții care, deși citată, nu s-a înfățișat la judecată, posibilitatea de a declara calea de atac de la data la care soluția i-a fost comunicată”, se mai precizează în documentul citat. Potrivit acestuia, „schimbarea obiectului prestației stabilite printr-un contract nu se poate realiza în afara acordului de voință al părților”.
