Breaking News

OTP Bank prelungeşte cu o lună programul de conversie a creditelor acordate în franci elveţieni

OTP Bank România prelungeşte cu o lună programul de conversie a creditelor acordate în franci elveţieni, pentru a oferi timp suplimentar de decizie celor 3.500 de clienţi care şi-au exprimat interesul fără să ceară formal să participe, a declarat directorul băncii, Laszlo Diosi, pentru agenţia MTI. Până în prezent, 8.500 de clienţi cu astfel de credite şi-au exprimat interesul în privinţa programului, din care 5.000 au cerut formal să participe, 3.000 semnând contractele de conversie. Beneficiile acordate de OTP Bank România celor care participă la program se ridică la 30 de milioane de franci elveţieni.În cadrul programului, OTP Bank oferă o ştergere parţială a datoriei şi dobânzi mai mici unui număr de peste 10.000 de clienţi dacă aceştia acceptă conversia creditelor din franci elveţieni în euro sau lei.Programul de conversie a fost anunţat în decembrie, dar de fapt a început abia o lună mai târziu, după ce banca a adoptat un nou model de contract, în urma consultărilor cu agenţia pentru protecţia consumatorilor, a spus directorul general al OTP Bank România.Portofoliul de credite în franci al OTP Bank România se ridică la aproximativ 500 de milioane de franci.Impactul financiar al programului de conversie a creditelor în franci aflate în portofoliul diviziei din România a fost estimat de grupul ungar OTP la aproximativ 30 de miliarde de forinţi (96,8 milioane de euro).OTP Bank Romȃnia a înregistrat anul trecut un profit ajustat după impozitare de 21.9 milioane de lei, în creştere cu 97% faţă de anul anterior, fiind luate în calcul şi rezultatele Băncii Millennium, preluată de către OTP.Banca, subsidiară a OTP Bank, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.