Breaking News
Irina Begu.

Begu și Dulgheru, învinse în primul tur la Indian Wells

Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Alexandra Dulgheru au pierdut meciurile susținute în runda inaugurală a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, deși au întâlnit adversare mai slab cotate, ambele venite din calificări. Begu (25 ani, 35 WTA) a fost întrecută de germanca Laura Siegemund (28 ani, 79 WTA) cu 3-6, 6-4, 6-4. În alt meci, Alexandra Dulgheru (26 ani, 93 WTA) a fost întrecută fără drept de apel de americanca Nicole Gibbs (23 ani, 95 WTA), cu 6-0, 6-1, în 62 de minute de joc, în care românca a comis șapte duble greșeli. Dulgheru, care are 3 victorii și 4 eșecuri în acest an, se impusese clar, cu 6-3, 6-1, în singurul său meci direct cu Gibbs, anul trecut, în primul tur la Roland Garros. Americanca Vania King (27 ani, 202 WTA) a învins-o pe compatrioata sa Taylor Townsend, cu 6-2, 6-3, și s-a calificat în turul al doilea, unde o va întâlni pe Simona Halep.