Guvernul a aprobat în şedinţa de joi două hotărâri privind Normele pentru aplicarea legii privind pensiile militare de stat, care prevăd, printre altele, un mecanism de reglare a unor drepturi deja câştigate.”Este o clarificare a modului prin care anumite prevederi legate de pensile militare vor fi aplicate. Este vorba despre reglementarea unor restituiri de sume în cuantumul pensiilor, unele câştigate în instanţă, altele trebuie reglate în funcţie de legislaţia existenţă şi puse în concordanţă cu vechea legislaţie, pe principiul cuantumului cel mai avantajos pentru cel care beneficiază de pensie ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în noul context legislativ, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, se impune adoptarea Normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat pentru a reglementa modalitatea restituirii sumelor reprezentând diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza legislaţiei adoptate ulterior – Legea nr. 119/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare.Conform aceluiaşi document, odată cu integrarea sistemului pensiilor militare de stat în sistemul public de pensii, persoanele beneficiare de pensii militare în temeiul cadrului normativ anterior datei de 1 ianuarie 2011 s-au regăsit în imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obţinute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei.Restituirea sumelor de bani rezultate din calcularea diferenţelor între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr.119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, se face doar la cererea titularului dreptului de pensie (sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură special), în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a legii.”E vorba, mai degrabă, de un mecanism de reglare a unor drepturi deja câştigate şi de clarificare a legislaţiei care a fost subsecventă de-a lungul anilor pe acest subiect”, a mai spus Suciu.