Radiodifuzorii vor putea realiza emisiuni de dezbatere electorală, în perioada campaniei pentru alegerile locale din 2016, „cu participarea a cel puţin doi candidaţi sau reprezentanţii lor”, potrivit unui proiect de decizie al CNA, care a intrat în dezbatere publică.Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, intrarea în dezbare publică a unui proiect de decizie privind principii şi reguli de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerilor locale din acest an.După ce a fost analizat în şedinţa din 10 martie, proiectul a fost adoptat în şedinţa de marţi cu unanimitate de voturi, la întrunire fiind prezenţi 9 dintre cei 11 membri (Lorand Turos, Valentin Jucan, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu).Astfel proiectul va fi publicat pe site-ul CNA, fiind supus dezbaterii publice timp de 30 zile.Potrivit proiectului, emisiunile de dezbatere electorală, „în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală” se vor organiza „cu participarea a cel puţin doi candidaţi sau reprezentanţii lor”.Acelaşi articol precizează că în cazul neparticipării unui candidat sau unui reprezentant al acestuia, acest fapt va fi menţionat.Faţă de textul iniţial, Consiliul a adoptat câteva modificări.Reflectarea campaniei electorale în audiovizual va începe vineri, 6 mai 2016, şi se încheie în ziua de vineri, 3 iunie 2016, ora 07:00. Prima variantă prevedea încheierea campaniei joi, 2 iunie 2016, la ora 24:00.De asemenea, sintagma „emisiuni de promovare electorală”, cunoscută datorită precedentelor Decizii CNA privind reflectarea campaniilor electorale în audiovizual, a fost înlocuită cu „emisiuni electorale”.În acest tip de emisiuni se prezentau materiale de promovare ale unor candidaţi („competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală”, „activităţi de campanie”) care pot fi sub forma unor clipuri electorale şi la care, în cazul unor campanii desfăşurate în trecut – cum ar fi cele pentru alegerile parlamentare – accesul candidaţilor se făcea contra cost.În cazul alegerilor locale din 2016, accesul este gratuit la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private pentru „candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi, denumiţi în continuare competitori electorali”.După eliminarea sintagmei „de promovare”, capitolul care defineşte „tipurile de emisiuni cu carater electoral”, le împarte pe acestea în „emisiuni informative”, „emisiuni electorale” („prevăzute la articolul 67 alineat 1 litera b din Legea nr. 115/ 2015 în care competitorii electorali îşi pot prezenta programele politice şi activităţile de campanie electorală”) şi „emisiuni de dezbatere electorală”.Înaintea acestei modificări, sintagma „emisiuni electorale” avea un caracter generic şi cuprindea toate cele trei tipuri (informative, de promovare, de dezbatere).Totodată, potrivit actualului proiect de decizie, emisiunile electorale şi cele de dezbatere electorală trebuie să titreze tipul emisiunii pe ecran, „afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării în cazul posturilor de televiziune”, iar în cazul radiourilor „emisiunile vor fi identificate ca atare la începutul emisiunii” (verbal, n.r.).Articolul 8(3) din proiect prevede obligaţia precizării funcţiei persoanelor invitate: „Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat sau reprezentant al acestuia; în cazul posturilor de televiziune numele şi calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora”.Conform articolului 4 din proiect, radiourile şi de televiziunile private au obligaţia să comunice către CNA, până la data de 4 mai „implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum şi intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni”, iar „Lista radiodifuzorilor care au notificat CNA intenţia de reflectare a campaniei electorale, în condiţiile prevăzute la alin. (1), va fi comunicată public pe pagina de internet a CNA”.Textul integral va putea fi consultat, fiind publicat pe site-ul CNA, unde va sta timp de 30 de zile pentru dezbatere publică (timp în care se pot trimite obiecţii sau sugestii), urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.Totodată, CNA va face o cerere de interpretare a articolului 68(7) din Legea 115/ 2015.Înaintea şedinţei din 10 martie, CNA a avut o întâlnire informală cu reprezentanţii radiodifuzorilor pentru a discuta aceast Proiect de Decizie. În urma discuţiilor de atunci, Consiliul a decis să se adreseze celor două Comisii de Cultura ale Parlamentului şi Autorităţii Electorale Permanente în legătură interpretarea articolului 68(7) din Legea 115/ 2015, o chestiune asupra căreia a atras atenţia reprezentantul ARCA, George Chiriţă.
Articolul 68(7) din Legea 115/ 2015 conţine mai multe ambiguităţi, unele referitoare la timpii de antena (nu se precizeaza tipul de emisiune în care se acordă aceşti timpi; daca articolul interzice difuzarea în weekend a oricărui tip de emisiune despre campania electorală sau permite organizarea dezbaterilor; candidaţii independenţi nu figurează la prima enumerare a tipurilor de candidaţi).
Textul alineatului 7 din articolul 68 este: „Timpii de antenă la radiodifuziunile şi televiziunile publice şi private, inclusiv cele prin cablu, se acordă partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în fiecare din zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri. Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă, la studiourile teritoriale, de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfăşurării campaniei electorale. Candidaţii independenţi din circumscripţiile electorale din municipiul Bucureşti şi cei din municipiile reşedinţă de judeţ, care nu sunt pe raza de acoperire a unui studio, au acces la serviciile publice naţionale de radiodifuziune şi de televiziune în acelaşi interval de timp de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfăşurării campaniei electorale”.