La a zecea ediție a Art Dubai participă 94 de galerii din 40 de țări

A zecea ediție a Art Dubai, manifestare ce reunește o mare parte a reprezentanților pieței de artă din Orientul Mijlociu, își deschide porțile miercuri, cu participarea a 94 de galerii din 40 de țări. Salonul, care prezintă creații a circa 500 de artiști de 70 de naționalități, a ajuns de-a lungul timpului să fie și o importantă sursă de venituri pentru Dubai fiindcă atrage tot mai mulți vizitatori, transmite AFP. Art Dubai joacă un rol semnificativ pe scena culturală locală, însă ar putea avea și un impact economic asupra orașului și asupra întregii țări, a subliniat marți directoarea salonului, Antonia Carver, într-o declarație de presă. Conform unui studiu realizat de cabinetul Repucom în timpul Săptămânii Artei 2015, în cadrul căreia se organizează Art Dubai și Design Days Dubai, vizitatorii au cheltuit 35 de milioane de dolari numai pe cele două saloane (între 18 și 25 martie anul trecut). Studiul, publicat la începutul lunii martie, nu include și vânzările de lucrări de artă, realizate în mod privat între colecționari și galerii. Dubaiul, ale cărui resurse petroliere sunt în scădere, dispune de cea mai diversificată economie din Golf, având dezvoltate sectoarele financiar, imobiliar, turistic și divertisment, impunându-se ca centru turistic în regiune. Emiratul, care și-a clădit reputația pe proiecte grandioase, precum cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, sau unul din cele mai mari centre comerciale din lume, Dubai Mall, a obținut organizarea Expoziției Universale din 2020, unde speră să atragă 25 de milioane de vizitatori. Autoritățile din emirat investesc tot mai mult în artă și cultură, intenționând să construiască o operă și un muzeu de artă modernă. „Suntem conștienți că industria artei poate aduce mult orașului atât în plan economic cât și social”, a declarat pentru AFP Antonia Carver.