Solomon Marcus rămâne o lumină peste timp pentru cultura românească, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj de compasiune adresat familiei, comunității evreiești și lumii academice din România.”Personalitate enciclopedică având preocupări intelectuale interdisciplinare prin utilizarea matematicii și analizei matematice în lingvistică, semiotică, artă, filosofie, știință și educație, regretatul academician Solomon Marcus rămâne o lumină peste timp pentru cultura românească. În aceste momente de întristare pentru cei care l-au cunoscut și apreciat, adresăm tuturor sincere condoleanțe și exprimăm prețuirea noastră pentru memoria sa”, se afirmă în mesajul PF Daniel transmis, joi, AGERPRES, de Biroul de presă al Patriarhiei Române.Academicianul Solomon Marcus a murit joi dimineață. Informația a fost confirmată pentru AGERPRES de Biroul de presă al Academiei Române.Solomon Marcus s-a născut la 1 martie 1925, la Bacău. A fost matematician, membru titular al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, Solomon Marcus a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie sau istoria științei și a educației.