Vremea se va răci faţă de intervalul precedent în majoritatea zonelor, dar în special în jumătatea de nord-est a ţării, unde valorile termice se vor situa sub cele normale ale datei, informează ANM.Sâmbătă,cerul va fi temporar noros. Se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ninsoare în zona montană şi mixte, local în nord, est şi centru, iar seara şi noaptea, izolat în partea de sud-est a teritoriului. În rest vor fi posibile doar cu totul izolat precipitaţii neînsemnate cantitativ. Vântul va avea intensificări la munte, dar temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi vestul Olteniei, unde vor fi rafale de 55…60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime între -7 şi 2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Noaptea, se va produce brumă pe suprafeţe extinse.Duminică,vremea va fi apropiată de regimul termic normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, cu valori maxime de temperatură cuprinse între 5 şi 14 grade şi minime de la -7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali până la 5 grade în Dealurile de Vest. În cursul zilei vor fi înnorări temporare, dar numai izolat vor cădea precipitaţii slabe, fulguieli la munte şi predominant ploi, cu totul izolat în restul teritoriului. Noaptea, cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în vestul şi nordul teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, iar în nordul Carpaţilor Orientali se va semnala şi lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, iar ziua, la cote mai reduse, şi în celelalte regiuni. La sfârşitul intervalului pe spaţii mici în centru, sud şi est se va produce brumă.
Related Articles
Atenţionare de călătorie: Norvegia – controlul la frontiera naţională, prelungit până la data de 11 noiembrie
24 octombrie 2024 18:01
Program de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării în valoare de 222 milioane de euro, aprobat de Comisia Europeană
21 august 2015 18:26
Lucrări executate în bătaie de joc la reabilitarea drumului județean Iași – Voinești- Țibănești
26 septembrie 2016 17:26
Check Also
Close
-
Cea de-a doua etapă de vaccinare anti-COVID va debuta la Iaşi pe 18 ianuarie14 ianuarie 2021 10:26