Prima etapă a Planului de măsuri pentru reducerea deficitului de personal din MAI se apropie de sfârșit, cele mai multe concursuri pentru ocuparea a 1.000 de locuri desfășurându-se sâmbătă. Potrivit unui comunicat al MAI, în cursul zilei de sâmbătă a avut loc etapa finală a mai multor concursuri organizate pentru trecerea în corpul ofițerilor a agenților de poliție, maiștrilor militari și subofițerilor. Pentru cele 1.000 de locuri scoase la concurs, au promovat până în prezent 825 dintre candidați (675 la nivelul Poliției Române și 150 la nivelul celorlalte structuri ale MAI). La aceste concursuri s-au înscris peste 9.200 de candidați — agenți de poliție, maiștri militari și subofițeri, absolvenți de studii superioare care îndeplinesc condițiile legale. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la Inspectoratul General al Poliției Române, cu o medie de peste 11 candidați/loc, pentru ocuparea celor 720 de posturi aprobate pentru încadrare, precizează MAI. ”Concursurile au fost desfășurate în condiții de maximă transparență, obiectivitate și corectitudine, comisiile de concurs fiind constituite la nivelul inspectoratelor generale. Au fost elaborate tematici și bibliografii unice pentru funcții similare, iar subiectele au fost elaborate în condiții de confidențialitate și transmise simultan prin rețele criptate. A fost asigurată monitorizarea și supravegherea video a concursurilor, corectarea lucrărilor de concurs realizându-se pe loc, în fața candidaților”, informează sursa citată. Posturile rămase neocupate vor fi scoase la concurs într-o etapă viitoare, după finalizarea contestațiilor și încadrarea pe post a celor admiși. Aceste concursuri reprezintă o primă etapă a Planului de măsuri pentru reducerea deficitului de personal din MAI, aprobat de către ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, în condițiile în care, la nivelul instituției, există un deficit de peste 12.000 de posturi necesar a fi încadrate în vederea îndeplinirii în condiții optime a misiunilor încredințate. Numai de la începutul acestui an, la nivelul MAI, au fost înregistrate peste 3.000 de încetări ale raporturilor de muncă prin pensionare, iar peste 2.800 de angajați sunt suspendați sau detașați la alte instituții. Anul 2016 este pentru Ministerul Afacerilor Interne unul marcat de misiuni extrem de importante — cele două scrutine electorale, obiectivele asumate prin Planul de Guvernare, în special de creștere a gradului de siguranță a cetățeanului și de optimizare a intervențiilor în cazul situațiilor de urgență. Totodată, în actualul context internațional, de radicalizare a acțiunilor teroriste în spațiul european și de creștere a fenomenului migrației ilegale, Ministerului Afacerilor Interne îi revin o serie de misiuni complexe care necesită un număr important de resurse umane și materiale, arată MAI.