Traian Băsescu: Partidele vechi nu mai sunt credibile; ne trebuie unul nou

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Craiova, că este nevoie în prezent de un partid nou, pentru că cele vechi nu mai sunt credibile, sunt etichetate ca fiind corupte și nu mai pot fi soluții politice pentru țară. „Ne trebuie un partid nou, pentru că cele vechi nu mai sunt credibile. Și la Mișcarea Populară, toate statisticile pe care le avem la centru arată că 85% dintre oameni sunt noi în politică și au crezut în acest proiect. Cei care au format primele organizații ale Mișcării Populare știu cât erau de singuri într-un sediu sau fără sediu. Mă uitam ieri la Târgu Jiu — 1.200 de oameni, la Turnu Severin — peste o mie de oameni într-o sală. Deja începem să devenim mulți. În momentul de față PNL, cu tot cu cei doi președinți ai lui, nu adună 500 de oameni într-o sală, ceea ce mie îmi arată că avem premise să devenim acel partid de care România are nevoie”, a spus Băsescu. El a mai afirmat că partidele vechi și-au atins obiectivele strategice pentru România — intrarea în NATO și UE, însă acum este nevoie de unul care să facă politică fără corupție și fără compromisuri fundamentale. „Eu nu spun că partidele vechi, partidele tranziției trebuie condamnate. Aceste partide și-au atins obiectivele fundamentale, strategice pentru România: țara este în NATO, este în UE, au fost obiective ale tranziției, dar România are nevoie de proiecte noi, iar aceste partide trecute prin febra privatizărilor, etichetate ca fiind corupte, fără încrederea electoratului, nu mai pot fi o soluție politică pentru România. De aceea am crezut mult că trebuie să înființăm un partid nou care și-a dovedit deja vitalitatea, capacitatea de a lua voturi la testul alegerilor europarlamentare și reușea să treacă pragul și să trimită doi europarlamentari români în PE. Avem premisele unui partid politic, oameni care să vrea să facă politica într-un alt fel, fără corupție, fără compromisuri fundamentale și mai ales cu gândul la obligațiile pe care le au față de români”, a spus Băsescu, la Craiova, la lansarea candidaților PMP din Dolj pentru alegerile locale.