Clubul Toleranţei al Centrului Cultural Evreiesc KEDEM a organizat la Chişinău, în cadrul săptămînii europene de acţiune împotriva rasismului şi discriminării, cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Limbilor, informează MOLDPRES.La eveniment au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău, precum şi ai organizaţiilor etnoculturale din R. Moldova.Solicitată de MOLDPRES, directorul Centrului Cultural Evreiesc (CCE) KEDEM, Stela Harmelin, a menţionat că scopul manifestării este de a promova toleranţa într-o societate polietnică, diversitatea lingvistică, precum şi de a stimula învăţarea limbilor străine.Directorul Clubului Toleranţei, Oxana Poleakova, a adăugat că obiectivul principal al festivalului este de a găsi valorile spirituale care ne unesc. „Ne dorim să construim un pod cultural între diferite etnii. Festivalul Limbilor ne-a demonstrat că dialogul intercultural ne ajută să cunoaştem mai bine obiceiurile şi tradiţiile fiecărei etnii, pentru a ne uni prin diversitate”, a subliniat Oxana Poleakova.Profesorul Victor Kosteţki, şef proiecte educaţionale al Centrului rus de ştiinţă şi cultură, a precizat pentru agenţie că participă la acest festival pentru a şaptea oară. „Cel mai elocvent exemplu de toleranţă îl constituie cunoaşterea limbii unui popor, care îţi este prieten”, a accentuat Victor Kosteţki.În mesajul său de salut, Ambasadorul Turciei în R. Moldova, Mehmet Selim Kartal, a apreciat înalt importanţa şi semnificaţia festivalului, pentru unirea prin diversitate a mai multor etnii. „Un poet turc spunea că trebuie să cunoşti cel puţin trei limbi. Cîte limbi cunoşti, pe atît de bogat eşti”, a constatat oficialul turc.La rîndul său, Ambasadorul Ungariei la Chişinău, Mátyás Szilágyi, şi-a exprimat satisfacţia de a participa la acest festival al limbilor, care demonstrează un înalt nivel al toleranţei. „Sînt mîndru să reprezint ţara mea în R. Moldova. Aveţi o ţară frumoasă, unde limbile au posibilitatea să se dezvolte”, a subliniat Mátyás Szilágyi.Festivalul Limbilor a fost iniţiat de Clubul Toleranţei al CCE KEDEM în 2007. Ediţia 2016 a festivalului a fost organizată în ajunul Zilei mondiale pentru eliminarea discriminării rasiale, marcată pe 21 martie.