Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de compasiune și solidaritate cu poporul belgian

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis marți un mesaj de compasiune și solidaritate cu poporul belgian, în care își exprimă îngrijorarea față de escaladarea terorismului în spațiul european.”Cu durere și îngrijorare am aflat de atentatul terorist din dimineața zilei de 22 martie 2016 din Bruxelles, în urma căruia și-au pierdut viața 13 persoane, iar alte 35 au fost rănite. În aceste momente dificile pentru poporul belgian, ne rugăm pentru odihna sufletelor celor decedați, pentru consolarea familiilor îndoliate și pentru însănătoșirea celor răniți. Ne exprimăm solidaritatea cu poporul belgian greu încercat acum, precum și îngrijorarea față de escaladarea terorismului în spațiul european. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru pacea, înțelegerea și bună conviețuire între oamenii de etnii, culturi și credințe religioase diferite”, se arată în mesajul patriarhului Daniel, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.