Creșterea de 3,1% a Europei Centrale și de Est (CEE) în 2016 o va depăși pe cea a zonei euro, de 1,6%, în ciuda încetinirii intrărilor de fonduri europene, iar ritmul de creștere al economiei României va accelera la 4,1%, în timp ce Polonia (3,6%) și Slovacia (3,5%) își vor menține avansul înregistrat în 2015, se arată într-o analiză realizată de Erste Group.România ar putea avea cel mai rapid ritm de creștere a economiei din CEE anul acesta, dar va fi o perioadă de relaxare fiscală și există perspectiva înăspririi politicii monetare, apreciază analiștii Erste.Aceștia se așteaptă la încetinirea creșterii în Ungaria (2,2%) și în special în Cehia (2,5%), în urma încetinirii intrărilor de fonduri europene în aceste economii. De asemenea, și Slovenia s-ar putea confrunta cu o încetinire (1,9%), în timp ce PIB-ul Serbiei ar urma să înregistreze un avans de 1,5% anul acesta.Anul trecut, rata șomajului în Europa Centrală și de Est a scăzut sub 10%, pentru prima dată din 2009, iar analiștii Erste se așteaptă ca declinul să continue și în acest an. Deoarece țările din CEE sunt importatori de energie, recentul declin al prețului țițeiului va sprijini creșterea economică iar relaxarea fiscală din Polonia și România va îmbunătăți cererea pe plan intern, se arată în analiza Erste Group.Comisia Europeană (CE) a anunțat recent că ritmul de creștere economică al României ar urma să atingă un vârf de 4,2% în 2016, grație creșterilor salariale puternice și relaxării fiscale, în timp ce în 2017 se va modera ușor, la 3,7%.Conform previziunilor economice de iarnă, Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit astfel estimările privind creșterea economică a României atât pentru 2015, cât și pentru 2016 și 2017, în condițiile în care în toamnă prognoza un avans de 3,5% în 2015, urmat de o creștere de 4,1% în 2016 și una de 3,6% în 2017.Băncile austriece, în special Bank Austria, Erste Group Bank și Raiffeisen Bank International (RBI), sunt cei mai mari creditori ai fostelor state comuniste din Europa de Est și au o prezență importantă inclusiv în România.