Obiectele personale ale filosofului român Emil Cioran, din perioada copilăriei şi formării sale, au fost licitate, marţi seară, la Casa de licitaţii de artă Artmark, de la Palatul Cesianu-Racoviţă, printre „vedetele” licitaţiei numărând-se o icoană, precum şi o carte poştală trimisă de scriitor.În cadrul licitaţiei s-au găsit peste 50 de obiecte, de la inelul mamei, fotografii cu familia sau prietenii, carneţelul cu notiţe al lui Emil Cioran, până la cărţi ce au fost găzduite de casa de la Sibiu şi icoane, cruci, ceasuri de şemineu, mobilier al părinţilor.Valoarea de achiziţie a acestor „nimicuri lumeşti”, cum le-ar fi considerat filosoful, a ajuns la suma de în jur de 25000 de euro.Crucea cu caboşoane, 800 euro, o Icoană cu Maica Domnului Îndurerată, 1400 euro, Menora, 600 euro, Carte poştală trimisă de Cioran mamei, 700 euro, Cartea de numire protopop a tatălui, 400 euro, iar cea de meşter a mamei, 150 euro.În general, sumele licitate pentru obiectele personale ale lui Cioran sau ale membrilor familiei sale au fost sub 1000 de euro. Mobilierul de salon cu mai multe componente şi care pornea de la 12500 euro nu şi-a găsit stăpân.Vedetele tranzacţiilor au fost icoanele, fotografiile cu Cioran, ceasurile de şemineu, cărţile cu semnătura autorului. Comisarul licitaţiei, îmbrăcat într-o rubaşcă, cu barbă şi degete subţiri, arbitra special pentru acest eveniment. Acesta insista îndelung, atât cât îi permitea regulamentul, asupra semnificaţiei formatoare a obiectelor lui Emil Cioran (atinsă de Cioran, văzută de Cioran, Cioran s-a hrănit cu această lingură), dar nu a reuşit să depăşească rigiditatea mecanismului investiţionar.S-a licitat fără emoţie şi pragmatic, de parcă cei care cumpărau ştiau deja unde o să ajungă obiectul. Cioran a fost pus la locul lui, el care a dezrădăcinat minţile, acum, după atâta timp, era acolo unde îi mai trebuia cuiva o cruce, o menora.
O furtună de oferte a produs fotografia Cioran-Eliade-Ionesco, cunoscută din dese reproduceri. Dar nici aceasta nu a depăşit 800 euro după 10 paşi de licitaţie. Valoarea obiectelor Cioran de la licitaţie nu este aceeaşi cu cea a existenţialistului filosof de la vremea lui. Vorba Comisarului: valoarea obiectelor de a licitaţie de marţi seară, 22 martie 2016, a fost “rafinat de mica”.