Aproape 169.000 de cereri au fost completate și validate, la nivel național, în prima etapă (29 februarie – 18 martie) pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2016-2017, potrivit unui comunicat MENCȘ transmis miercuri AGERPRES. Potrivit sursei citate, din cele 168.226 de cereri, 138.411 (82,3%) cereri vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită înainte de 1 septembrie 2015, iar 29.815 (17,7%) cereri, copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită începând cu 1 septembrie 2016. Ministerul Educației precizează că anul trecut, în prima etapă au fost depuse 170.837 de cereri. Elevii înmatriculați, numărul locurilor rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă vor fi afișate în intervalul 25 — 26 martie, atât în unitățile de învățământ, cât și pe site-urile acestora și ale inspectoratelor școlare județene. A doua etapă de înscriere se va desfășura în perioada 30 martie — 8 aprilie, urmând ca pe 15 aprilie să fie afișate rezultatele finale. Între 19 — 22 aprilie, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după a doua etapă de înscriere.