Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași are deosebita plăcere de-a găzdui săptămâna aceasta la trei evenimente de excepție.
Expoziția de carte „Nichita Stănescu (1933-1983) – Dreptul la timp”: Pe 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 83 de ani. Reprezentant al poeţilor anilor ’60, coleg de generaţie cu Cezar Baltag, Ana Blandiana, Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu, Nichita Stănescu (1933-1983) are meritul indiscutabil de a fi creat un nou limbaj în poezia românească. „Poetul necuvintelor” a lăsat o operă de mare profunzime şi originalitate, concretizată în volume ca Sensul iubirii (1960), O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965), 11 Elegii (1966), Necuvintele (1969), Cartea de recitire (1972), Starea poeziei (1975), Epica Magna (1978), Noduri şi semne (1982), care l-au impus nu numai în lirica românească, dar şi pe plan european. A primit de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor, a fost laureat, în 1975, al Premiului Herder, în 1978 este răsplătit cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, iar în 1982, cu Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaţional de poezie de la Struga. În anul 1979 fost propus de Academia Suedeză pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel. Expoziţia este deschisă până pe 4 aprilie, în spațiul expozițional de la etajul I, sediul central al BCU Iași, și se doreşte un îndemn la lectură pentru redescoperirea operei ingeniosului poet care a schimbat limbajul, temele şi miturile lirismului românesc.
Concertul coral de muzică religioasă „Cantate Domino”: Joi, 24 martie, ora 19, în Aula BCU Iași, Corul academic „Gavriil Musicescu” sub bagheta dirijorului Doru Morariu vă invită la concertul coral de muzică religioasă „Cantate Domino”. În program: F. Liszt – Ave verum corpus, F. Liszt – Anima Christi sanctifica me I, T. Dubois – Cantate Domino, J. Haydn – Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce (selecțiuni), W.A. Mozart – Ave verum corpus, W.A. Mozart – Requiem (selecțiuni), F. Liszt – Missa Choralis (primă audiție).
Recitalul extraordinar „Pianul călător” – Romantic Exclusiv. Chopin: Horia Mihail și „Pianul Călător” au pornit în cea de-a șasea excursie prin țară. Iubitorii muzicii sunt invitați să asculte povești muzicale ce stau sub semnul romantismului semnate de Frédéric Chopin. Turneul Internațional Pianul Călător (24 martie – 21 mai 2016) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociația Culturală Accendo și este susținut de Radio România. La Iași, recitalul va avea loc duminică, 27 martie, de la ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. În program: Balada nr. 4, op. 52 în fa minor; Mazurca în si bemol major, op. 17. nr. 1; Mazurca în mi minor, op. 17 nr. 2; Mazurca în la bemol major, op. 17 nr. 3; Mazurca în la minor, op. 17 nr. 4; Nocturna în mi bemol major, op. 9 nr. 2; Nocturna în re bemol major, op. 27 nr.2; Fantaisie Impromptu în do diez minor, op. 66; B alada nr. 1 în sol minor, op. 23; Mazurca în sol diez minor, op. 33 nr. 1; Mazurca în do major, op. 33 nr. 2; Mazurca în re major, op. 33 nr. 3; Mazurca în si minor, op. 33 nr. 4; Valsuri op. 34 nr. 1, 2, 3.
Biletele pentru ambele recitaluri pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Filarmonicii Iași (str. Cuza Voda 29), după următorul program: luni-vineri, 10-13; 17-19.