Ana Blandiana a primit titlul de DHC al UBB; în discursul ei a vorbit despre pericolul dezintegrării Europei

Poeta Ana Blandiana a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ‘Babeș-Bolyai’ (UBB) Cluj-Napoca, a cărei studentă a fost, la Facultatea de Litere, între 1963 și 1967. Rectorul UBB Ioan-Aurel Pop a precizat, în discursul ținut cu această ocazie, că a fost pentru prima dată în istoria universității când o personalitate a fost propusă pentru titlul de doctor honoris causa de trei facultăți concomitent. În cazul cunoscutei poete, titlul i-a fost decernat în urma propunerilor venite din partea Facultății de Istorie și Filosofie, a celei de Litere și a facultății de Studii Europene. Ana Blandiana a vorbit, în discursul ținut în Aula Magna a UBB, despre eforturile Europei de a nu se dezintegra și de a-și menține vii atât spiritul, cât și ființa propriu-zisă, în condițiile în care valurile de oameni de altă cultură și religie, care se îndreaptă către acest teritoriu, ar putea să nu poată fi asimilate prea ușor. Poeta a comparat vremurile actuale cu alte perioade din istorie, mai cu seamă cu cea a prăbușirii Imperiului Roman, dar a amintit și alte epoci dureroase prin care Europa a trecut. ‘Nu este un secret pentru nimeni că epoca noastră seamănă izbitor cu cea de la sfârșitul Imperiului Roman. Același aer de sfârșit de sezon, de putere, de lume. (…) În orice caz, nu putem să nu recunoaștem că cel de-al treilea mileniu a început mai curând catastrofic. Abia începuseră să se estompeze ecourile nazismului și comunismului, cele două atât de rușinoase nebunii ale secolului al XX-lea, că o altă absurditate și mai totală, terorismul, a inaugurat noul secol printr-o crimă fără precedent în istoria umanității, distrugerea Turnurilor gemene. Zecile de atentate cu sutele sau miile lor de morți nu reprezintă nici pe departe un pericol comparabil cu cel al înaintării lente și insidioase a milioane de emigranți ferm hotărâți să nu se integreze și care vor dizolva, din interior, cultura și mentalitățile Europei secolului al XXI-lea, înlocuindu-le cu imperativele unor convingeri de tip medieval’, a spus Ana Blandiana. Poeta a vorbit și despre incapacitatea Europei de a lua deciziile necesare pentru a-și asigura supraviețuirea, referindu-se, de exemplu la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, în condițiile în care populația băștinașă a continentului se află în declin, iar comunitățile de refugiați au, în medie, mai mult de trei-cinci copii pe familie. ‘Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii, nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Nu numai credința în Dumnezeu, ci pur și simplu credința de a crede în ceva (…) Mai periculos decât terorismul pentru definiția și supraviețuirea Europei este bagajul spiritual și cultural pe care îl aduc noii veniți și care, prin aplicarea libertăților europene și prin dezechilibrul demografic fără speranță dintre băștinași și emigranți, vor înlocui cultura și spiritualitatea europeană’, a mai spus Blandiana. La ceremonie au fost prezenți și mitropolitul Clujului, IPS Andrei, care i-a oferit, la final, Anei Blandiana un buchet de flori, și fostul președinte al Academiei Române, Ionel Haiduc.