Casa Albă are în vedere o vizită a lui Barack Obama la Hiroshima, prima a unui președinte al Statelor Unite în acest oraș japonez distrus de bomba atomică în 1945, a făcut cunoscut un oficial american, potrivit AFP.Președintele Barack Obama urmează să se deplaseze la sfârșitul lunii mai în Japonia pentru a participa la summitul șefilor de stat și de guvern din țările membre ale G7, organizat în acest an într-un mic oraș din centrul arhipelagului.Programul exact al periplului său nipon nu a fost stabilit încă, dar o vizită la Hiroshima nu este exclusă, a afirmat acest oficial, sub acoperirea anonimatului, în marja vizitei efectuate de liderul american în Argentina.Decizia va fi luată după reuniunea, prevăzută la 10 și 11 aprilie la Hiroshima, a miniștrilor de externe din acest grup al celor mai industrializate șapte state, la care va lua parte secretarul de stat american, John Kerry, a precizat oficialul.În 2008, președinta Camerei Reprezentanților la acea dată, Nancy Pelosi, s-a deplasat la Hiroshima. Ea este demnitarul american în activitate cu rangul cel mai înalt care a vizitat locul unde, în dimineața zilei de 6 august 1945, un bombardier american a lansat o bombă atomică, omorând 140.000 de persoane pe loc sau ulterior din cauza iradierii.Orașul-port Nagasaki a fost lovit trei zile mai târziu de o bombă cu plutoniu care a ucis aproape 74.000 de persoane.Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, s-a abținut de la orice comentariu direct asupra acestui posibil proiect de vizită istorică.”Guvernul a îndemnat întotdeauna liderii din lumea întreagă să viziteze Hiroshima și Nagasaki pentru a constata singuri realitatea bombardamentelor atomice. Considerăm că aceste vizite sunt importante pentru a încuraja inițiativele în favoarea unei lumi lipsite de arma atomică”, a declarat el.