Comisia juridică a Camerei Deputaților are termen până marți să întocmească raport pentru cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Sebastian Ghiță, iar votul final asupra acestei solicitări ar putea fi dat miercuri în plen.”Am avut un singur punct pe ordinea de zi: scrisoarea ministrului Justiției, Raluca Prună, referitoare la încuviințarea reținerii și arestării preventive privindu-l pe deputatul Sebastian Aurelian Ghiță. Conform procedurilor și Statutului parlamentarului, în trei zile — termen pentru Comisia juridică să întocmească raportul, asta înseamnă că până marți, și președintele Camerei Deputaților deja a spus că în Biroul permanent de miercuri dimineață să punem pe ordinea de zi la votul final de miercuri și votul în plen”, a declarat secretarul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Biroului permanent.El a adăugat că dosarul trimis Camerei Deputaților are cinci volume, însumând aproximativ 1.300 de file, iar Ghiță este acuzat de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.