De la 1 octombrie 2016, ieşenii vor putea zbura spre Cluj şi Timişoara şi retur, odată cu inaugurarea de către compania Blue Air a curselor Iaşi-Cluj-Timişoara-Iaşi şi, respectiv Iaşi-Timişoara-Cluj-Iaşi. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași, în cadrul unei conferințe de presă. Cu acest prilej, șeful Aeroportului Iași a precizat că introducerea celor două noi zboruri interne face parte din strategia de dezvoltare a portofoliului de rute al Aeroportului Internațional Iaşi, fiind vorba de o premieră în ultimii 25 de ani, până în prezent singura conexiune internă a Iaşiului fiind cu Bucureştiul. “Este un moment istoric pentru Iaşi, pentru întreaga Regiune de Nord-Est. Am reuşit să facem posibilă nu una, ci două legături aeriene directe noi, din Iaşi către două din principalele oraşe ale României – Cluj şi Timişoara – şi, într-un mod excepţional, această determinare a echipei Aeroportului Iaşi a făcut posibilă, paradoxal, şi conectarea altor două oraşe, Cluj şi Timişoara. Probabil, această mişcare va rămâne în istoria aviaţiei noastre că un reper de reuşită uriaşă – nu cu unul, ci cu trei produse în acelaşi timp. În urma discuţiilor pe care le-am purtat în ultimii doi ani cu companiile aeriene, partenerul nostru Blue Air a analizat foarte atent datele trimise de noi şi a înţeles potenţialul uriaş. Există foarte multe proiecte universitare, de afaceri, culturale şi legături personale între ieşeni şi cei din Timişoara şi Cluj. Şi, cu siguranţă, bucuria cea mai mare este a sectorului IT, cu care am corespondat de mult timp şi de unde am cules date importante de trafic potenţial către aceste destinaţii, date pe care le-am furnizat companiilor. Probabil impactul generat de aceste legături aeriene directe în mediul de afaceri local şi regional va fi uriaş în următoarea perioadă. În lipsa acestor legături aeriene, drumul cu maşina până la Cluj dura șase ore, iar cel până la Timişoara dura 11 ore. Astăzi, în aproximativ o oră, ajungi cu avionul la Timişoara sau Cluj, la preţuri mult sub preţul carburantului consumat cu maşina, în siguranţă şi confort”, a declarat Marius Bodea. La rândul său, Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air, a anunțat că cele două zboruri Iași – Cluj – Timișoara –Iași și, respectiv, Iași – Timișoara – Cluj – Iași, care vor deveni operaționale începând cu data de 1 octombrie 2016, vor fi deservite de aeronave de tip Boeing 737 Blue Air. ”Biletele de avion sunt deja disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate), preţ ce include gratuit un bagaj de mâna şi un bagaj de cală. În timpul zborului, pasagerii vor primi gratuit şi un sandwich. Ne bucurăm că parteneriatul Blue Air cu Aeroportul Iaşi este într-o continuă dezvoltare”, a spus Gheorghe Răcaru. Orarul de zbor, în perioada 1 octombrie 2016 – 25 martie 2017, este următorul: Luni – Miercuri – Vineri – Duminică: 07:00 IAS – 08:10 TSR; 08:40 TSR – 09:20 CLJ; 09:50 CLJ – 10:45 IAS; Marţi – Joi – Sâmbătă: 07:00 IAS – 07:55 CLJ; 08:25 CLJ – 09:05 TSR; 09:35 TSR – 10:45 IAS. În prezent, Blue Air operează zboruri din Iaşi spre Bucureşti, dar şi curse externe directe spre PARIS (Beauvais), LONDRA (Luton), ROMA (Fiumicino), alte trei zboruri urmând să fie inaugurate începând din această săptămâna, respectiv: BARCELONA (din 27 martie a.c.), BRUXELLES (din 30 martie a.c.) şi KOLN (din 3 iunie a.c.). Prima cursa introdusă de compania Blue Air în programul de zbor al Aeroportului Iaşi a avut loc în data de 26 octombrie 2015, spre Paris. (Edmond Macri)