Breaking News

Ghiță: Am încredere în judecata colegilor mei și îi voi ruga să nu încuviințeze cererea DNA

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat vineri că le va cere colegilor din Parlament să nu încuviințeze cererea DNA de reținere și arestare a sa și că va aduce, marți, la Comisia juridică, dovezi prin care va dovedi că este nevinovat. „Pare un dosar voluminos, dar, ținând cont că e vorba doar despre denunțuri și că toate seamănă între ele și că vin de la niște denunțători cel puțin curioși pe care am să-i prezint colegilor din Comisia juridică, nu cred că sunt elemente care să-mi ocupe foarte mult timp. Deputaților din Comisia juridică o să le prezint, în primul rând, calitatea denunțătorilor și o să o fac și publică să știți toți cum arată astăzi un denunțător în România cu peste 10 dosare penale și nu știu câte arestări și dacă un astfel de personaj reușește să-și dărâme anchetatorul, dacă un astfel de personaj, după ce este închis de către un procuror—șef, după ce este arestat și trimis în judecată reușește cu un denunț să îl trimită el în închisoare pe procuror, apoi nu știu cine cui face dosare aici”, a afirmat Ghiță la Comisia juridică, unde a venit să-și studieze dosarul. Întrebat dacă se așteaptă ca, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, votul să fie favorabil cererii DNA, Ghiță a spus că își va ruga colegii să voteze împotrivă. „Am încredere în judecata colegilor mei și îi voi ruga să nu încuviințeze această cerere. Chestiunea cu imunitatea parlamentarilor este falsă. Nu putem discuta despre faptul că un parlamentar nu poate fi cercetat anchetat sau trimis în instanță și judecătorii să decidă. Discutăm despre faptul că un parlamentar trimis aici de cetățenii României să asigure o majoritate poate fi oricând sau nu arestat, iar eu cred că în toate țările civilizate regula este ca parlamentarii să nu poată fi arestați decât după ce un dosar se judecă”, a comentat deputatul. Sebastian Ghiță a precizat că, în ce privește dosarul care se află acum la Parlament, este „absolut nevinovat” și că pare „o veșnică încercare de a i se pune lucruri în cârcă”. „Dacă 15 ani, zeci, sute de instituții au verificat și au controlat activitatea mea și după ce s-au pierdut alegerile constat că dintr-o dată am devenit tartorul dracilor. Atunci nu mai știu ce să cred”, a mai spus el. Sebastian Ghiță a arătat că denunțătorul său, „acel personaj căruia îi spunem om de afaceri, Răzvan Alexe, un om care a vândut droguri și a făcut contrabandă”, l-a denunțat și pe procurorul care l-a anchetat și l-a închis. El a adăugat că în dosarul său nu există alte probe în afară de denunțuri, nu există interceptări și, chiar dacă ar exista, nu se va folosi vreodată de decizia Curții Constituționale.