Veolia Energie vine în întâmpinarea ieșenilor în vederea implementării proiectului de contorizare individuală pe orizontală

Fiecare apartament din blocurile de locuit va trebui să fie contorizat individual, inclusiv pe energie termică, până la data de 31 decembrie 2016, potrivit Legii nr. 121 / 2014. Pe lângă varianta montării de repartitoare de costuri, care înregistrează unități abstracte, nu gigacalorii, ieșenii pot alege soluția mai bună, propusă de Veolia Energie, respectiv contorizarea individuală cu distribuția pe orizontală a conductelor de apă caldă și căldură din apartament. Pentru a veni în ajutorul ieșenilor, Veolia Energie Iași a propus mai multe modele de finanțare a lucrărilor de contorizare individuală. ”De exemplu, într-o scară de bloc, dacă majoritatea locatarilor care acum au centrală individuală sunt de acord să revină la SACET, cu contorizare individuală, Veolia suportă costurile cu părțile comune (coloanele de pe casa scării). Apoi, pentru apartamentele care sunt racordate deja, Veolia suportă 77% din costurile instalației individuale (contorul și cheltuielile pentru modificarea instalațiilor interioare), iar locatarul doar 23%, adică aproximativ 800 lei, pe care îi poate achita în 6 tranșe egale: câte 135 lei / lună. Pentru apartamentele cu centrală pe gaz, Veolia suportă atât cheltuielile cu contorul individual, cât și cele necesare conectării instalațiilor interioare de apă caldă și căldură la coloanele comune de pe casa scării”, a explicat Ana-Maria Icătoiu, director comercial și de comunicare Veolia Energie Iași. Soluția contorizării individuale cu distribuția pe orizontală este deja aplicată în mai multe blocuri din Iași: în unele lucrările sunt deja finalizate, în altele în execuție sau în proiectare. Din analiza făcută în perioada decembrie 2015 – februarie 2016 în cazul unui bloc unde s-a finalizat lucrarea de contorizare individuală, rezultă că locatarii au făcut economii de 25 – 30%. ”Practic, pentru un apartament cu două camere, racordat la Veolia cu această soluție, s-a plătit o medie de 179 lei / lună pentru căldură și apă caldă, pe când un apartament similar, încălzit cu centrală termică, a avut costuri medii de 225 lei / lună”, a explicat Adrian Timofte, manager portofoliu existent Veolia Energie Iași. ”Suntem foarte mulțumiți că am scăpat de instalațiile vechi de la subsol și din apartamente. Locatarii au căpătat independență și fiecare dă drumul la căldură când dorește”, a declarat, la rândul său, Alexandrina Bivolaru, reprezentanta unei asociații de proprietari unde a fost implementat sistemul de contorizare individuală. ”Înainte aveam foarte multe coloane în apartament, acum am scăpat de ele și avem apă caldă non-stop”, a spus și Ștefan Constantin, în numele altei asociații de proprietari. „Am centrală de apartament, dar din decembrie folosesc căldura și apa caldă de la sistemul centralizat. În decembrie, am plătit 93 lei, în ianuarie 140, iar în februarie 45 de lei”, a precizat și Dumitru Plăvan, președintele unei asociații de proprietari din Iași. (E.M.)