Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile locale din 5 iunie a fost completat cu câte un reprezentant al formațiunilor politice parlamentare. Astfel, sunt membri ai BEC Lucian Dan Vlădescu (PSD), Cristian Ene (PNL), Zsombor Vajda (UDMR), Mihai Traian Mustăciosu (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților), Răzvan Țurea (UNPR) și Ivan Truțer (grupul parlamentar al minorităților naționale). De asemenea, BEC a fost completat cu președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, și cu cei doi vicepreședinții — Dan Vlaicu și Constantin — Florin Mitulețu — Buică. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a desemnat vinerea trecută pe cei șapte judecători care fac parte din BEC — Andreia Liana Constanda, Carmen Georgeta Negrilă, Nina Ecaterina Grigoraș, Iulia Manuela Cîrnu, Rodica Zaharia, Simona Elena Cîrnaru și Maricela Cobzariu. Carmen Georgeta Negrilă, judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost aleasă în funcția de președinte al Biroului Electoral Central pentru alegerile locale din 5 iunie. Judecătoarea Andreia Liana Constanda a fost desemnată locțiitor al președintelui BEC. BEC este alcătuit din șapte judecători ai Instanței supreme, președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și un reprezentant al grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților. Până pe 6 aprilie, partidele, alianțele și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să comunice semnele electorale către Biroul Electoral Central. De asemenea, până cel târziu până la 12 aprilie trebuie comunicat de către AEP numărul de alegători rezultat din Registrul electoral și din listele electorale complementare. Depunerea candidaturilor la alegerile locale va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai. Campania electorală pentru acest scrutin va începe pe 7 mai și se va încheia pe 4 iunie, la ora 7,00.