România face progrese remarcabile în trimiterea în judecată a persoanelor acuzate de corupţie, dar există şi alte metode pentru a schimba modul în care oamenii abordează afacerile, a declarat Neil McGregor, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Britanică (BRCC).Neil McGregor, partener coordonator al McGregor & Partners şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Britanică (BRCC), a discutat cu oficiali ai Ministerului Justiţiei pe tema noii Strategii Naţionale Anti-Corupţie.”Marea Britanie arată care sunt paşii practici de parcurs pentru a întemeia o cultură anti-corupţie şi am fost onorat să le explic autorităţilor române cum funcţionează acest lucru în practică, ţinând cont de primele condamnări şi trimiteri în judecată în Marea Britanie a companiilor care nu au prevenit corupţia în alte ţări. Un mediu curat de afaceri este un lucru bun pentru afacerile dintre Marea Britanie şi România, precum şi pentru societatea civilă în general. Ne dorim să continuăm să lucrăm cu Ministerul Justiţiei din România în acest domeniu foarte important”, a explicat Neil McGregor.În calitate de vicepreşedinte al BRCC, Neil a observat atitudinea negativă faţă de România susţinută de anumite publicaţii din Marea Britanie şi încearcă să îi convingă pe investitorii internaţionali că pot face afaceri sigure şi curate în România, se arată într-un comunicat.Noua Strategie Naţională Anti-Corupţie se află, în prezent, în proces de dezbatere publică şi se doreşte a fi lansată în mai 2016. Punctele slabe ale Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015 au fost nealocarea de resurse adecvate pentru prevenire şi educaţie, rezultate modeste în activitatea de control, audit şi sancţionare disciplinară, aplicarea deficitară a unor măsuri preventive precum pantouflage (interdicţiile la migrarea din sectorul public spre cel privat), consilierul de etică, avertizorul de integritate, abordare formalistă a prevenirii la nivelul UAT-urilor, achiziţii publice (execuţia contractelor), regimul juridic al imunităţilor (SNA prevedea reducerea la 72 ore a duratei procedurii de încuviinţare a măsurilor solicitate de procurori), implementarea standardelor şi politicilor de integritate la nivelul companiilor de stat.Neil McGregor practică dreptul comercial în România de 20 de ani şi are experienţă vastă în a sprijini societăţile comerciale să îşi respecte obligaţiile şi să îşi rezolve problemele cauzate de corupţie, fraudă şi alte infracţiuni evazioniste.