Penicilina Iași a pierdut primul meci din turneul valoric 5-8 al Diviziei A 1 de volei feminin, sâmbătă, în Capitală, în fața formației Dinamo București. Chimistele, calificate in extremis în ”turneul de mijloc” al Diviziei A 1, au pierdut cu scorul de 0-3 (21-25, 12-25, 22-25), după o partidă relativ echilibrată, în care elevele antrenorului Dan Gavril au avut o prestație peste ceea ce au arătat în sezonul regulat. Meciul cu numărul 2 al întâlnirii cu Dinamo este programat sâmbătă, 2 aprilie, la Iași, urmând ca în caz de egalitate după cele două jocuri, meciul decisiv să aibă loc la București miercuri, 6 aprilie. Reamintim că, potrivit regulamentului aprobat de Federația Română de Volei (FRV), în turneul locurilor 5-8, semifinalele se joacă în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, cu primul meci având loc pe terenul echipei mai bine clasate în clasamentul regulat. În cealaltă întâlnire disputată sâmbătă în turneul valoric 5-8, Medicina Târgu Mureș – CSM Lugoj 3-0 (25-21, 25-8, 25-20). Finalele turneului 5-8 (învingătoarele din semifinale joacă între ele pentru locurile 5-6, învinsele din semifinale joacă între ele pentru locurile 7-8) se joacă diferit. Astfel, finala pentru locurile 5-6 se va juca după sistemul ”cel mai bun din cinci partide”, pe 16, 17, 23, 24 și 27 aprilie 2016 (conform programării FRV), în timp ce finala pentru locurile 7-8 se va juca după sistemul ”cel mai bun din trei partide”, pe 16, 23 și 27 aprilie 2016 (conform programării FRV). În play-off (turneul pentru locurile 1-4) au fost consemnate următoarele rezultate: CSM Târgoviște – CSM București 2-3 (meciul 1) și CSM Târgoviște – CSM București 3-0 (meciul 2), respectiv Alba Blaj – Știința Bacău 3-0 (meciul 1), în timp ce în turneul play-out (turneul pentru locurile 9-12) s-au înregistrat rezultatele: Unic Piatra Neamț – Rapid București 3-1 (meciul 1) și SCMU Craiova – Universitatea Cluj 3-0 (meciul 1). (E.M.)