Teroriștii El Bakraoui și Abdeslam s-au întâlnit anul trecut la Atena

Unul dintre teroriștii kamikaze, autori ai atentatelor de la Bruxelles, Khalid El Bakraoui, a călătorit anul trecut în luna iulie de la Bruxelles la Atena, cu o escală la Treviso (în nordul Italiei, aproape de Veneția), iar în capitala elenă s-a întâlnit cu Salah Abdeslam, cel care pare să fi fost organizatorul atentatelor de la Paris, afirmă surse din serviciile antiteroriste italiene, citate luni de postul Sky Tg24 și de agenția EFE. Conform acestor surse, pe 23 iulie 2015 Khalid El Bakraoui a călătorit cu un avion al companiei Ryanair de la Bruxelles la Treviso. El și-a plătit biletul cu un card de credit pe numele Abderahman Benamor, iar la îmbarcare a prezentat un act de identitate belgian, el fiind de altfel cetățean belgian. În noaptea de 23 spre 24 iulie s-a cazat la un hotel lângă aeroportul din Veneția, iar apoi a plecat cu un alt zbor către Atena. Câteva zile mai târziu s-a întâlnit în capitala greacă cu Salah Abdeslam, presupusul creier logistic al atentatelor de la Paris și care a fost arestat de autoritățile belgiene pe 18 martie, în urma unei operațiuni desfășurate în cartierul Molenbeek. Anterior a mai fost dezvăluit că, la sfârșitului lui iulie și începutul lui august, Abdeslam a fost și el în Italia, iar de la Bari s-a îmbarcat apoi într-un avion cu destinația Atena.