INSPIRAȚIA LUI DUMNEZEU

Încă mai persistă aburii vâscoși ce ne acoperă în spațiul atentatelor teroriste de la Bruxelles. Nu în capitala Uniunii Europene a fost inventat atacul terorist. El a trecut și pe aici lăsând urme adânci, răni deschise așa cum s-a întâmplat și la New York, Washington, Madrid, Moscova și şcoala din oraşul Beslan, nu departe de Vladikavkaz, Londra, Paris, Bon, Ierusalim. Terorismul nu este o noutate Nu suntem și nici nu vom fi vreodată obișnuiți cu o astfel de moarte, căzută, asemenea unui trăsnet, asupra celor care au fost prinși ”într-un moment nepotrivit”. Fără să fi greșit cu ceva anume, fără să fi incomodat pe cineva anume, aceste victime sunt de fapt înregistrate de istorie ca pagube colaterale ale unui război invizibil cu morți vizibili. Papa Francisc nu a ezitat să dea o dimensiune spirituală adevărată acestei noi conflagrații mondiale generată de terorism.

”Iisus ne apropie mai mult cu ocazia acestei sărbători a sfintelor Paști față de victimele terorismului, acea formă oarbă și necruțătoare de violență care continuă să verse sânge în diferite părți ale lumii”, a transmis suveranul pontif de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, în fața a zeci de mii de oameni adunați în piața Sfântul Petru.”

Despre victimele terorismului putem vorbi cu pioșenie, amintindu-le și pe cele din Turcia, Nigeria, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeș și Irak.

Peste tot în această lume se moare pe altarul urii nejustificată dintre oameni, dintre religii, dintre vecini, dintre străini, dintre toți cei care se cred în fața oglinzii oameni, pentru ca, în momentul în care se văd ochi în ochi să scoată cuțitele și să-și curme viețile, de parcă ar mai avea ”o viață de rezervă”.

Și pentru că l-am invocat aici pe Suveranul Pontif, ar trebui să mai ținem minte o precizare a sa, făcută în spațiul online: ”Iisus Cristos a înviat! Dragostea a triumfat în fața urii, viața a pus stăpânire pe moarte, lumina a înlăturat întunericul”, a indicat anterior pe Twitter papa Francisc.

Nimic nu mai este acuzat pe nedrept ca fiind ”o invenție diavolească”, așa cum la începutul revoluției tehnice se întâmpla cu poziția bisericii față de diferitele cuceriri științifice. Astăzi se vede o împrietenire directă cu spațiul online, de exemplu, spațiul în care, datorită Bisericii, Dumnezeu a pătruns cu aceeași ușurință și autoritate, oferind drept credincioșilor o nouă șansă de mântuire.

Și de această dată Suveranul Pontif a sesizat că marele vindecător de suflete este iubirea întru dumnezeire. Doar prin iubire se poate obține mântuirea păcatelor, doar prin iubire se poate ieși din păcat, doar prin iubirea de oameni se poate obține iertarea ”oilor rătăcitoare”. Avem dreptul la speranța în mai bine, așa cum avem dreptul la iertare, dacă suntem capabili de dreaptă mărturisire.

Greșeala, în care suntem sortiți să-i fim prizonieri, nu este moartea. Avem nevoie de pocăință pentru a o îndrepta, indiferent cât de gravă este, cât de nemiloasă este. Prin pocăință încercăm să conștientizăm gravitatea urmărilor greșelilor noastre, dar și șansa de a repara acolo unde am dărâmat.

Pentru omul de rând, moartea își păstrează destinul de a veni la fiecare în casă, atunci când muritorului ”i-a sunat ceasul”. Faptul că asistăm astăzi la morți nevinovate, colective, cum numai războiul ar fi putut justifica afirmația, prin care se spune că trăim deja în  miezul celui de-al treilea război mondial, este de asemenea o certitudine care are nevoie de argumente, explicații, motivații.

Există din ce în ce mai pregnant pericolul unei uri fără cale de vindecare, a unei uri inter-religioase, a unei vinovății colective care se pregătește să motiveze războiul religios, jihadul islamic, în numele căruia iată, teroriștii islamiști acționează împotriva ”păgânilor”, a celor care au o cu totul altă religie decât aceea de venerare a lui Allah.

Viața, în toate religiile lumii, înseamnă iubire, cum de altfel și moartea tot iubire înseamnă, atâta timp cât ele sunt lăsate la inspirația lui Dumnezeu.