Breaking News

Pe fondul supraofertei de cereale, fermierii americani vor cultiva mai mult porumb

După trei ani de scădere a prețurilor pe piața cerealelor, fermierii americani intenționează să crească suprafețele cultivate cu porumb mizând pe faptul că vânzările mai mari le vor permite să contracareze prețurile scăzute, informează Reuters. Analiștii estimează că la prețurile actuale fermierii vor putea să-și acopere costurile variabile, precum cele cu semințele și îngrășămintele. Fermierii speră că dacă vor cultiva suprafețe mai mari, și vor reduce o parte din cheltuieli, vor putea să acopere și o parte din costurile fixe, precum cele cu chiriile pentru terenuri. Strategia actuală a fermierilor americani este una diferită de cea adoptată ultima dată când prețurile la cereale au scăzut timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor 1980. Atunci fermierii au redus producția și prețurile au început să crească. În funcție de fenomenele meteo, o suprafață mai mare cultivată cu porumb înseamnă o recoltă mai mare care nu va face decât se se adauge unor stocuri globale masive care au păstrat prețurile la un nivel sub punctul de echilibru. Însă economiștii sunt de părere că o majorare a producției ar putea fi singura șansă a fermierilor americani de a ajunge la echilibru pe o piață în scădere. Costurile variabile reprezintă aproximativ jumătate din cheltuielile fermierilor, chiar dacă ponderea lor variază de la o fermă la alta și de la un stat la altul. „Există întotdeauna o componentă de costuri fixe indiferent ce ai face și astfel există stimulentul de a-ți acoperi costurile variabile și a-ți reduce costurile fixe”, a declarat Gary Schnitkey, economist la Universitatea din Illinois. Potrivit economiștilor, în statele americane din Midwest, pierderile de pe urma cultivării de porumb în acest an ar putea ajunge la 100 de dolari pentru fiecare acru de teren (0,4 hectare). De exemplu, în statul Illinois cultivarea porumbului va aduce venituri brute de 777 de dolari per acru iar în timp ce costurile variabile și cele fixe se vor ridica la 858 de dolari per acru, rezultând o pierdere de 81 de dolari per acru. Chiar și așa, 2016 se preconizează a fi primul an când fermierii americani vor majora suprafețele cultivate cu porumb după trei ani de scădere a prețurilor. Departamentul american al Agriculturii (USDA) estimează că veniturile fermierilor vor scădea cu 3% în acest an, după un declin de 8% în 2015 și o scădere de 27% în 2014. La mijlocul anilor 1980 fermierii americani au redus producția după ce prețurile au scăzut și au introdus terenurile într-un nou program guvernamental de conservare, care i-a plătit pe fermierii care au decis să lase terenurile în pârloagă. Termenul limită pentru înscrierea în acest program în cursul anului 2016 a expirat. În schimb, anul acesta fermierii mizează pe porumb pentru că oferă șansa unor producții mai mari decât soia dacă vremea este favorabilă precum și perspectiva unor prețuri mai mari dacă condițiile meteo sunt nefavorabile. USDA se așteaptă ca suprafața cultivată cu porumb să crească cu 2,2% comparativ cu 2015 până la 90 milioane acri (364.217 kilometri pătrați), o suprafață similară cu cea a Germaniei, în timp ce suprafața cultivată cu soia boabă să crească doar cu 0,5% până la 83,1 milioane acri.