Ankara a reținut un bărbat suspectat de uciderea pilotului avionului rus doborât în noiembrie de aviația turcă

Autoritățile turce au arestat un bărbat suspectat de uciderea unui pilot rus după ce avionul său a fost doborât de un F-16 al aviației turce lângă granița turco-siriană în noiembrie anul trecut, a informat ziarul turc Hurriyet, relatează Reuters. Potrivit publicației turce, bărbatul a fost arestat într-un restaurant din orașul de coastă Izmir împreună cu un grup de 13 persoane. Ziarul nu precizează motivul pentru care persoanele au fost arestate. Aviația turcă a doborât în noiembrie anul trecut un bombardier rusesc Suhoi Su-24 care participa la operațiunile aeriene lansate de Rusia în sprijinul trupelor regimului de la Damasc, la nord de Lattakia, în nord-vestul extrem al Siriei, în apropiere de frontiera turcă. Autoritățile de la Ankara susțin că avionul rusesc a intrat în spațiul aerian al Turciei și că au fost emise mai multe avertismente, în timp ce Moscova dezminte categoric această variantă. Comandantul de zbor a fost ucis după ce a coborât cu parașuta, reușind să se catapulteze, a anunțat Statul Major al armatei ruse. Al doilea pilot al avionului Su-24 a fost recuperat după o operațiune specială desfășurată împreună de forțe ruse și siriene.ankaraavion1