România are responsabilitatea de a face din Delta Dunării un spațiu de dezvoltare socio-economică și de mediu, a declarat premierul Dacian Cioloș la o întâlnire referitoare la Investiția Teritorială Integrată Delta Dunării, care a avut loc joi la Palatul Victoria. „Am considerat întotdeauna că, dincolo de protecția asigurată la nivel internațional, prin definirea Rezervației Biosferei Delta Dunării, noi, în România, avem o responsabilitate mare pentru a face din acel spațiu, dincolo de rezervație, un spațiu de dezvoltare care să respecte și pe oamenii care locuiesc acolo, să respecte și valorile naturale pe care le avem acolo și să fie un spațiu de dezvoltare socio-economică și de mediu”, a spus prim-ministrul. Acesta a adăugat că, încă de când era la Comisia Europeană, a urmărit cu atenție proiectele referitoare la Delta Dunării și felul în care în ultimii doi ani s-a lucrat la elaborarea unei Strategii de dezvoltare durabilă a Deltei. Cioloș a spus că dezbaterile trebuie să se finalizeze cu „un proiect de dezvoltare a Deltei care să permită oamenilor să rămână acolo, cei care doresc, să aibă din ce să trăiască, din punct de vedere economic”. „Să dimensionăm proiectele în așa fel încât să avem în vedere și infrastructura de transport și infrastructura socială și de educație, dar și fonduri, alocări financiare suficiente pentru partea de dezvoltare economică și să gândim (…) o dezvoltare economică durabilă care să țină cont de specificul Deltei, și anume de faptul că trebuie să găsim soluții care să permită și conservarea resurselor naturale, dar și conservarea unor tradiții care și-au demonstrat viabilitatea în cursul timpului”, a susținut premierul. Acordul de parteneriat semnat cu Comisia Europeană prevede implementarea unei investiții teritoriale integrate ITI Delta Dunării, în baza unei strategii de dezvoltare elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În conformitate cu programele operaționale aprobate pentru perioada 2014-2020, există o alocare indicativă de 1,1 miliarde de euro pentru ITI Delta Dunării. La discuțiile de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, dar și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale.