Soia reprezintă unul dintre produsele care se consumă în perioada Postului Mare, atunci când persoanele care îl țin caută variante alimentare cât mai hrănitoare. „Soia a constituit încă din cele mai vechi timpuri o sursă esențială de proteine pentru popoarele asiatice. Există însă școli de nutriție, în special occidentale, care consideră că soia conține mari cantități de toxine, acid fitic, substanțe fitoestrogene care influențează negativ în special funcțiile glandelor endocrine, produc tulburări de creștere și sunt cauza pubertății precoce la copiii hrăniți cu lapte de soia. Pe de altă parte, alimentația foarte variată, creșterea greutății corporale la copii și chiar accesul la informație (necenzurată) sunt factori care au determinat debutul pubertar precoce. S-a observat și faptul că populația asiatică, o mare consumatoare de soia, este mai predispusă la cancer esofagian și gastric”, a declarat nutriționistul Lygia Alexandrescu. Ea a afirmat că susținătorii consumului de soia consideră însă că aceste neoplazii apar din cauza consumului excesiv de sare și carne de pește pregătită nedietetic. „În același timp, nu trebuie uitat faptul că soia se consumă în cantități mari în China și în Japonia, unde incidența bolilor cardiovasculare și bolilor canceroase este mult mai mică decât în lumea apuseană. În plus, studiile arată că femeile care consumă în mod regulat produse pe bază de soia (cu aport mare de izoflavone) au un risc mai mic de cancer mamar”, a arătat nutriționistul. Potrivit acesteia, izoflavonele conținute în soia au un rol important în lupta împotriva tumorilor: sunt antioxidanți puternici și deci reduc stresul oxidativ la nivel celular, previn formarea radicalilor liberi care modifică celula, au efect antiestrogenic, esențial în profilaxia cancerului mamar și uterin. „În concluzie, cei mai mulți epidemiologii consideră că folosirea curentă a produselor din soia împreună cu un mod de viață echilibrat (somn suficient, exercițiu fizic, consum suficient de apă) poate avea o influență pozitivă asupra sănătății individului”, a adăugat medicul. Ea a spus că se pot consuma produse din soia, însă a atenționat asupra felului de produs cumpărat. Astfel, soia trebuie cumpărată sub formă de boabe și preparată în casă sub diverse feluri: supă, sote, piure. „Tot ce găsim în magazine sub formă de produse semipreparate sau conserve conțin soia în cantități mici și sunt foarte bogate în sare, aditivi alimentari și conservanți, toate aceste ingrediente fiind neindicate”, a explicat nutriționistul.