CONCERT AL FILARMONICII ŞI SPECTACOL OFERIT DE COPIII DIN ASOCIAȚIA „MELOS”, ÎN WEEK-END, LA PALAS

 
 
palas
Sfârșitul acesta de săptămână este dedicat muzicii, la Palas. Vineri, prichindeii din cadrul Asociației „Melos” își lanseză noul album cu un spectacol aparte, iar sâmbătă, ieșenii și nu numai sunt invitați la un concert al Filarmonicii. Surprizele continuă și duminică, atunci când cei mici sunt așteptați la teatru de păpuși și la prezentări de modă. 
Vineri, 1 aprilie 2016, de la ora 18.00, pe scena din Atriumul Palas Mall vor performa cei mai talentați mici artiști. Cercul de muzică ușoară „Melos” de la Palatul Copiilor din Iași marchează începutul primăverii prin lansarea celui mai recent CD, intitulat „Steluțe pe portativ – vol. 8”. Publicul va fi încântat cu un spectacol muzical-coregrafic deosebit, copiii „Melos” având alături de ei numeroși invitați speciali: Clubul de dansuri multiculturale de la Ateneul Tătăraşi, Ansamblul „Coconiţe” de la Centrul Cultural Oriental, orchestra și soliştii de muzică populară ai Ansamblului folcloric „Hora” de la Palatul Copiilor Iaşi, dansatorii de la Kasta Morrely Dance, Ansamblurile de dansuri populare „Ciobănaşul” de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi „Bahluieţul” din Erbiceni, Teatrul de modă „Kasta Morrely Kids” și tinerii de la Cercul de gimnastică aerobică de la Palatul Copiilor.
Sâmbătă, de la ora 19.00, Palas Mall va fi din nou locul de întâlnire al melomanilor cu artiștiiFilarmonicii de Stat „Moldova” Iași.  De această dată, publicul iubitor de muzică de calitate va fi invitat într-o incursiune printre musical-urile celebre. Sub bagheta dirijorului Adrian Morar, orchestra simfonică va prezenta spectacolul „In love with musicals”. Soliști vor fi Paula Iancic, Ilinca Băcilă, Tiberius Simu și Vlad Morar. Cei prezenți vor asculta fragmente din „The phantom of the Opera”, „Evita”, „Sound of Music”, „Hello Dolly”, „Chicago”, „Miserabilii” și alte partituri renumite.
Tot sâmbătă, de la ora 10.30, în sala Rossini Congress Hall Palas, se va desfășura lansarea de carte „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”, a cărei autoare este Ioana Chicet – Macoveiciuc. Evenimentul va include dezbateri privind preocupările părinților și numeroase surprize pentru copii.
Duminică este ziua în care cei mici vor avea parte de multă distrație. De la ora 11.00, în zona Intersport, prichindeii sunt așteptați la teatru de păpuși. Alături de marionete, ștrengarii vor afla lucruri noi și se vor amuza de pățaniile personajelor din povești.
De la ora 16.00, în Atrium, copiii din cadrul Academia Show Junior vor prezenta un spectacol de modă și teatru. Modelele vor defila pe podium cu ținute în tendințe și vor oferi mici momente artistice, demonstrând publicului cât de talentați sunt.