Joi, 31 martie, la Judecătoria Iași s-a desfășurat cel de-al treilea exercițiu de antrenament din cadrul ”MOLDAVIA 16”, având ca scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate şi intervenţie în sistem integrat, în cazul rezolvării unei situații concrete. La fața locului au acționat mai multe echipaje de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi și Gruparea Mobilă Bacău, sprijinite de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgența al județului Iași, Serviciului Român de Informaţii și S.T.S. Exercițiul a constat în intervenția echipajelor structurilor specializate în cazul unui bagaj suspect la intrarea in Judecătorie și luarea unor ostatici într-o sală de judecată. “MOLDAVIA 16” este un exerciţiu de antrenament planificat, bazat pe scenarii adaptate după posibile situaţii reale, iar o parte din activităţi au avut loc sau se vor desfășura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare a activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie. Exerciții de antrenament similare s-au desfășurat în această săptămână și în Piața Palatului Culturii și pe Șoseaua Iași – Hlincea, fiind simulate intervenții în cazul anunțării unei mașini cu un colet suspect și atac asupra unui transport special. (E.M.)