PSD condamnă atitudinea consilierilor opoziției în privința susținerii biletelor și abonamentelor cu preț redus pentru elevi și studenți

Partidul_Social_Democrat_logo.svg
Organizația Municipală Iași a PSD condamnă cu fermitate atitudinea iresponsabilă a consilierilor locali PNL și a unuia independent care, în ședința de joi, 31 martie, a Consiliului Local Municipal Iași, au refuzat să voteze proiectele de hotărâre privind susținerea de către municipalitate a biletelor și abonamentelor cu preț redus în transportul public pentru elevii și studenții ieșeni. ”Liberalii și pseudo-liberalii anexați ar trebui să înțeleagă, măcar la final de mandat, că disputele sterile pe teme de mare interes public nu au nimic de-a face cu buna administrație, iar încercarea meschină de a bloca susținerea tineretului ieșean înseamnă tocmai refuzul adevăratei schimbări pe care o clamează. După această nouă dovadă a disprețului manifestat de PNL față de interesele adevărate ale comunității, ieșenii vor sancționa, cu siguranță, prin vot comportamentul liberalilor, iar peste câteva luni aceștia vor ajunge acolo unde le este locul: în paginile de tristă amintire ale istoriei politice locale”, se precizează într-un comunicat de presă al Organizației Municipale Iași a PSD. Reamintim că, în cadrul ședinței de joi, 31 martie, a Consiliului Local Municipal, reprezentanții PNL, alături de consilierul independent Anca Preda, au votat împotrivă sau s-au abținut de la vot în cazul proiectelor de hotărâre privind susținerea de către Primărie a biletelor și abonamentelor RATP cu reducere pentru elevi și studenți și, respectiv, susținerea de către municipalitate a abonamentelului de tip studențesc pentru transportul public local prin curse regulate, cele două acte normative fiind aprobate, în final, cu voturile consilierilor PSD. (E.M.)