SUA și China au convenit să semneze acordul de la Paris referitor la schimbările climatice în data de 22 aprilie, încă din prima zi în care este posibil acest lucru, urmărind să dea astfel un exemplu altor țări, a informat joi Casa Albă. Anunțul, preluat de agențiile internaționale de presă, a fost făcut cu prilejul întâlnirii președintelui american, Barack Obama, cu omologul său chinez, Xi Jinping, în contextul Summitului Securității Nucleare de la Washington. Cele două țări s-au angajat să ia măsurile necesare astfel încât acordul, convenit la Conferința asupra schimbărilor climatice (COP21) desfășurată în decembrie 2015 la Paris, să ”intre în vigoare cât mai curând posibil în 2016”. Acest acord istoric are ca obiectiv limitarea la cel mult 2 grade Celsius a creșterii temperaturii medii a atmosferei față de perioada preindustrială. Startul pentru semnarea acordului se va da într-o ceremonie oficială care va avea loc la 22 aprilie, la sediul ONU din New York. Semnarea documentului este însă doar un prim pas important, pentru intrarea lui în vigoare fiind necesar să fie ratificat de cel puțin 55 de țări care generează mai mult de 55 % din emisiile de gaze de seră de pe glob.