Franța: Acordul de zece miliarde de euro dintre Orange și Bouygues a eșuat

Orange

Propusul acord dintre Orange și Bouygues pentru crearea celui mai mare operator de telecomunicații din Franța a eșuat vineri, încheind astfel încercările de a atenua războiul prețurilor care a afectat marjele lor de profit, transmite Reuters. Colapsul acordului de zece miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari) este o lovitură pentru cele două companii și Guvernul francez, care s-a implicat profund în negocieri. Anterior, cele două companii au fixat data de 31 martie 2016 drept termen limită pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atât statul francez, unul din acționarii importanți de la Orange, precum și rivalii Iliad și SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange să primească aprobările necesare din partea Autorității pentru concurență. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că eșecul negocierilor a fost cauzat de divergențele dintre miliardarul Martin Bouygues și ministrul Economiei, Emmanuel Macron, privind influența pe care omul de afaceri ar fi obținut-o în Orange, unde Guvernul deține 23% din acțiuni. „Într-o piață în care posibilitatea consolidării este acum exclusă pe termen lung, Bouygues Telecom își va continua strategia sa independentă”, se arată în declarația grupului Bouygues. Și Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, a confirmat eșecul negocierilor. „Ei se vor lovi unii pe alții. Statul are o mare responsabilitate în asta. Cel mai mult are de pierdut Bouygues”, a apreciat analistul Francois Mallet, de la Kepler Chevreux. Anterior, cele două companii au fixat data de 31 martie 2016 drept termen limită pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atât statul francez, unul din acționarii importanți de la Orange, precum și rivalii Iliad și SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange să primească aprobările necesare din partea Autorității pentru concurență. Dacă această operațiune s-ar fi concretizat, numărul jucătorilor de pe piața franceză de telecomunicații s-ar fi redus de la patru la trei, iar entitatea combinată ar fi avut o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile. În schimb, noua societate ar fi fost nevoită să vândă o parte din active către rivalii Free și SFR și, de asemenea, să se angajeze să limiteze consecințele sociale pentru angajații Bouygues Telecom. Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de țări, are 247 de milioane de clienți, dintre care 185 de milioane abonați la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro și avea 155.000 de angajați la nivel mondial. Compania este lider de piață în România, cu 10,205 milioane de clienți și venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.