Acoperișul unui bloc cu 10 etaje din municipiul Piatra Neamț a fost smuls, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de vântul care a bătut cu putere, a declarat, pentru AGERPRES, sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. În urma incidentului, nu a fost rănită nici o persoană și nici nu s-au înregistrat avarii la autoturismele din zonă. „Am intervenit cu patru autospeciale cu scară pentru că o porțiune din acoperiș care nu era căzută risca în orice moment să cadă. Am tăiat cu drujba și am îndepărtat în siguranță ceea ce a rămas pe bloc. Din fericire, zona în care a căzut acoperișul nu era cu mașini și nici nu trecea nimeni în momentul respectiv pe acolo”, a afirmat sublocotenentul Andrei Gracea. Potrivit sursei citate, în cursul zilei de vineri s-au înregistrat și 5 incendii de vegetație care au fost lichidate înainte ca vântul să favorizeze extinderea flăcărilor. „Atragem atenția tuturor ca în această perioadă, cu vânt puternic, să nu aprindă resturile vegetale pe câmp sau în curțile proprii pentru că există un risc crescut de producere a unor incendii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Județul Neamț este de vineri sub avertizare de cod galben de vânt puternic, cu rafale ce pot atinge 70 de kilometri pe oră.