Guvernul conservator polonez ar trebui să facă un pas înapoi în încercarea sa de reformă a Curții Constituționale, a declarat sâmbătă președintele Consiliului European Donald Tusk, în condițiile în care Polonia se confruntă cu cea mai gravă criză constituțională din ultimele decenii, relatează duminică Reuters. Comentariile lui Tusk reprezintă o intervenție rară în politica internă a Poloniei. Tusk a demisionat din funcția de premier al Poloniei în 2014 pentru a prelua funcția de președinte al Consiliului European la Bruxelles și a evitat în general să se implice în problemele interne ale țării de atunci. În octombrie 2015, partidul său Platforma Civică (PO) a pierdut alegerile parlamentare în fața formațiunii eurosceptice Lege și Justiție (PiS) — condusă de rivalul lui Tusk, Jaroslaw Kaczynski, care formează acum un guvern majoritar. Fostul guvern polonez, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat anul trecut în luna iulie un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul Curții Constituționale, deși mandatele celor pe care aceștia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră, liberalii dorind astfel să-și asigure cel puțin controlul asupra Curții în perspectiva pierderii alegerilor legislative din octombrie. Dar președintele Andrej Duda, provenit din rândurile partidului conservator eurosceptic Lege și Justiție (PiS), a refuzat atunci să promulge legea, iar odată ce au preluat conducerea executivului conservatorii au revizuit și ei actul normativ pentru a aduce la Curtea Constituțională alți judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună. „Nu am nicio îndoială, iar aceasta nu este numai opinia mea, că guvernul ar trebui să facă un pas în acest caz, și ar trebui să fie un pas înapoi”, a declarat Donald Tusk, în timpul vizitei sale în Arlington, Virginia. „Acest lucru înseamnă că guvernul ar trebui să se retragă din acțiuni care — în opinia mea — nu sunt necesare și care vizează Curtea Constituțională”, a mai spus Donald Tusk.