Vremea se menţine frumoasă şi caldă

Vremea va fi frumoasă şi va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin în regiunile sudice. La munte, după-amiaza şi seara, vor fi unele înnorări şi cu totul izolat ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în deltă, pe litoral şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade pe litoral şi 26 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali  şi 15 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase, dimineaţa, dar mai ales noaptea, izolat, va fi ceaţă.Marti, vremea va continua să se încălzească, iar valorile termice vor fi mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime se vor situa între 12 grade pe litoral şi 28 de grade în sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni şi 16 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, dar şi la munte, unde mai ales după-amiaza şi seara, pe arii restrânse, vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua, în nord-vest, în deltă şi pe crestele montane.  Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.