Panama Papers: Premierul islandez Gunnlaugsson exclude varianta demisiei

 

Premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson a exclus luni o eventuală demisie, în condițiile în care numele său figurează în ancheta internațională referitoare la averile pe care înalți demnitari din diferite țări le dețin în paradisuri fiscale, informează AFP. ‘Nu am avut în vedere să demisionez din acest motiv și nu voi demisiona din acest motiv’, a declarat șeful guvernului, la postul de televiziune Stöd 2. Opoziția de stânga a cerut demisia premierului imediat după publicarea unor documente ce arată că Gunnlaugsson a înființat în 2007, împreună cu soția sa, o firmă în paradisul fiscal din Insulele Virgine, pentru a-și administra averea. Conform documentelor publicate de Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigații (ICIJ), Gunnlaugsson, 41 de ani, a deținut 50% din acțiunile firmei până la sfârșitul lui 2009. El a omis însă să menționeze aceste acțiuni în declarația de avere completată în aprilie 2009, când a fost ales pentru prima oară deputat. Cazul se anunță extrem de sensibil într-o țară marcată de excesele anilor 2000, când în sectorul financiar au înflorit firmele fantomă. Islanda, care a fost în 2008 prima țară occidentală, în decurs de un sfert de secol, ce a solicitat un împrumut de la Fondul Mondial Internațional (FMI), iese încetul cu încetul din criza financiară. Societatea civilă islandeză a început să reacționeze la dezvăluirile presei, mai multe manifestații fiind anunțate pentru această săptămână, prima chiar în după-amiaza de luni. Peste 24.000 de persoane, într-o țară cu 320.000 de locuitori, au semnat deja o petiție online pentru demisia premierului. La rândul său, opoziția politică se pregătea luni să depună o moțiune de cenzură care ar putea fi supusă la vot în parlament în cursul săptămânii.