Irina Begu a debutat cu dreptul în turneul de la Charleston (SUA), după ce a învins-o, luni, în runda a doua, pe Caroline Garcia (Franța), cu 6-4, 2-6, 7-6 (3). Irina a început bine meciul, a servit într-o notă de siguranță, dar după ce a câștigat primul set, s-a relaxat și a acceptat destul de ușor dominația puternicei franțuzoaice. Setul decisiv a fost un test de voință și concentrare, pe care Begu l-a câștigat la tie-break. În urma acestui succes, Begu (nr. 34 mondial) și-a asigurat un cec de 4.585 dolari și 30 puncte WTA, iar în turul următor o va întâlni pe învingătoarea dintre americanca Bethanie Mattek-Sands (31 ani, 89 WTA) și brazilianca Teliana Pereira (27 ani, 49 WTA). Marți, în primul tur, Patricia Țig o va înfrunta în primul tur pe germanca Laura Siegemund, în timp ce Alexandra Dulgheru va juca în runda inaugurală cu Eugenie Bouchard (Canada).