Polo: România, învinsă de Franța în turneul preolimpic

Echipa națională masculină de polo a României a pierdut neașteptat, luni, în fața Franței, la turneul preolimpic care se dispută la Trieste, în Italia. Francezii s-au impus cu scorul de 12-11 (3-4, 3-3, 4-3, 2-1), anulându-ne astfel o bună parte din șansele de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Golurile noastre au fost marcate de Szabo 3, Cosmin Radu, Negrean, Mihnea Gheorghe, toți câte două, Teohari și Popoviciu, câte unul. Un alt rezultat surprinzător, în grupa noastră, a fost egalul Canada – Ungaria 14-14. Marți, tricolorii joacă împotriva Ungariei, la ora 14.50.