Alexandra Dulgheru, eliminată în primul tur la Charleston

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 97 WTA, a fost eliminată în primul tur al turneului de la Charleston (WTA), fiind întrecută de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, numărul 46 mondial, scor 6-3, 6-4. Meciul a durat o oră şi 52 de minute de joc. Prezenţa în primul tur la Charleston este recompensată cu un punct WTA şi 2.355 de dolari.