Breaking News

Kovesi: A fost o încercare nereușită de intimidare

 

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat miercuri, referitor la informațiile apărute în presă potrivit cărora s-ar fi intenționat intimidarea sa, că a fost vorba despre o „încercare nereușită”. „Este un dosar în curs la altă unitate de Parchet în care nu am calitate și în acest moment nu pot comenta. A fost o încercare nereușită de intimidare”, a declarat șefa DNA.

Surse au declarat anterior pentru AGERPRES că o firmă israeliană a angajat foști ofițeri de informații israelieni să facă acest lucru la comanda unui client, cel mai probabil inculpat într-un dosar de la DNA.

„Au fost încercări de intimidare și hărțuire a șefei DNA și a apropiaților”, au menționat sursele citate.

Potrivit Rise Project, patru cetățeni israelieni sunt anchetați de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a Laurei Codruța Kovesi.

Doi dintre suspecți, Dan Zorella și Avi Yanus, foști ofițeri de informații, sunt co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan, fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011, mai arată Rise Project.