Breaking News

Ministerul Culturii a lansat programul „Orașe europene”

 

Ministerul Culturii a lansat programul „Orașe europene”, dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România, a anunțat ministrul Vlad Alexandrescu. „În acest context, am invitat reprezentanții municipalităților și ai asociațiilor care au gestionat proiectele de candidatură luni, la o discuție alături de secretarul de stat Corina Șuteu pentru a defini împreună un program de susținere cât mai clar și mai adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș”, precizează ministrul Alexandrescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Programul „Orașe europene” se articulează în jurul a patru direcții: acordarea patronajului ministerului pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă.

„De asemenea, am insistat pe importanța colaborării cu zona teatrului independent. Reprezentanții municipalităților și-au arătat interesul pentru propunerile făcute și pentru un parteneriat pe termen lung cu Ministerul Culturii, iar în perioada următoare vor fi semnate protocoale de colaborare cu fiecare oraș în acest sens”, informează Vlad Alexandrescu.