”Bazarul romilor” își deschide porțile în Parcul Copou

În fiecare an, la 8 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Romilor. La Congresul Mondial al Romilor, desfăşurat la Londra, în anul 1971, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat ca imn internaţional al romilor cântecul „Gelem, gelem” interpretat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco, în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, peliculă ce datează din 1967. De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al romilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de alta parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.  Asociația Partida Romilor Pro Europa este o organizație minoritară care are ca și obiectiv valorizarea, păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii minorităţii rome, în special a culturii, prin realizarea, sprijinirea sau promovarea unor acţiuni, programe sau proiecte interetnice de combatere a intoleranţei, la nivel național, european și internațional, în conformitate cu iniţiativele Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Asociația reprezintă pentru romi entitatea care trebuie să valorizeze cultura minorității rome și să militeze pentru incluziunea socio-etnoculturală a minorității. În acest context, Asociația Partida Romilor Pro Europa-filiala Iași, Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” Iași, cu sprijinul Biroului Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, organizează vineri 8 aprilie, începând cu ora 14.30, în Parcul Copou, o amplă manifestare cultural artistică dedicată ”Sărbătorii etniei romilor din România”, denumită generic ”BAZARUL ROMILOR”. Bazarul cultural va avea corturi tematice precum „Cortul lăutarilor”, „Cortul meşteşugarilor”, „Cortul de face painting”, „Cortul florăreselor”, „Medici la ușa cortului”, „Cortul de cultură scrisă”, „Cortul costumelor tradiționale”, „Cortul gastronomic – Romano xabe”. Fiecare comunitate de romi din județ va expune elemente care definesc specificul acesteia. Fiecare cort va avea un ghid facilitator care va oferi informaţii despre specificul promovat, lecţii practice doritorilor (arta lăutăriei, lecţii de dans specific, lecţii de conversaţie în limba romani, lecţii de iniţiere în meşteşuguri tradiţionale). Animatori îmbrăcaţi în portul tradiţional rom echipaţi cu câte un sac – ”sacul ţiganilor” vor împărţi copiilor prezenţi jucării şi dulciuri, în scopul sensibilizării acestora şi pentru a diminua prejudecăţile referitoare la sintagma ”te bagă ţiganul în sac”. Nelipsite din bazarul cultural vor fi muzica și dansul, dar și concursurile tematice de desene pe asfalt și face painting: (“Copilăria nu are etnie”, “Vestitorii primăverii”), destinate elevilor. ”Manifestările prilejuite de acest eveniment, organizate de către romii din Iaşi, au în vedere conştientizarea opiniei publice asupra semnificaţiei zilei de 8 aprilie ca Ziua Internaţională a Romilor, promovarea culturii şi a dialogului pe tema interculturalităţii în rândul cetăţenilor din municipiul şi judeţul Iaşi, cultivarea respectului şi a empatiei, combaterea discriminării și promovarea diversităţii culturale a cetăţenilor”, se precizează într-un comunicat de presă al Asociației Partida Romilor ”Pro Europa” – filiala Iași. (Edmond Macri)