Concursul de creație literară pentru elevi ”Incubatorul de povești” și-a desemnat câștigătorii

Asociația S.T.E.P. în Tourism derulează proiectul “Incubatorul de povești”, finanțat prin PA17/RO13 – Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural European. Finanțarea nerambursabilă este acordată în cadrul asistenței puse la dispoziția României prin Granturile SEE de către statele donatoare-Norvegia, Islanda și Liechtenstein și este destinată proiectelor care propun valorificarea și promovarea diversității culturale din România în context european.  “Incubatorul de povești” se adresează tinerilor pasionați de literatură și cu potențial în ceea ce privește actul artistic al scrierii. Joi, 7 aprilie, s-a încheiat una dintre etapele importante ale acestui proiect și anume concursul de creație literară, la care au participat, în total, 26 de elevi de liceu din Iași. 15 dintre aceștia vor fi premiați la trei categorii, respectiv eseu, proză și poezie. Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 8 aprilie, ora 16.00, la sala STEP, din Piața Unirii nr. 12, lângă Centrul de Informare Turistică Iași. Premiile vor fi înmânate de președintele Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice, prof. dr. Silviu Miloiu. Potrivit managerului de proiect, Anca Zota, până acum, în cadrul proiectului au avut loc intalniri cu scriitorii Dan Lungu si Șerban Axinte, Sala STEP dovedindu-se a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi dornici să asculte fragmente din operele literare citite de autorii înșiși. Tot în cadrul acestui proiect, în perioada 24 – 26 februarie 2016 a avut loc seminarul „Introducere în literatura norvegiană modernă și contemporană”, în cadrul căruia elevii au făcut cunostință cu cel mai cunoscut dramaturg norvegian, Henrik Ibsen (1828-1906), cu cei doi laureați ai premiului Nobel pentru literatură, Bjørnstjerne Bjørnson (1832-1910), reprezentant al realismului norvegian și Knut Hamsun (1859-1952), autorul primului roman norvegian cu adevărat modern. Ultima parte a seminarului s-a axat pe reprezentanți ai literaturii contemporane cu opere traduse in limba româna: Jostein Gaarder (n. 1952), Lars Saabye Christensen (n. 1969) si Kjersti Skomosvold (n. 1979). Următoarele activități ale proiectului constau în două ateliere de creație literară, susținute de scriitorul Dan Lungu și poetul Șerban Axinte, la care vor participa elevii premiați, traducerea în limba norvegiană și tipărirea creațiilor elevilor în revista “Magazin de literatură foarte tânară”. Bugetul total al proiectului este de 60.334 lei, contribuția proprie fiind de 6.636 lei, contribuția națională 8.054 lei și grantul SEE 45.642 lei. (E.M.)