Corina Crețu: Decizia Comisiei Europene privind deschiderea investigației la Oltchim nu a venit în mod neașteptat

 

Situația dificilă în care s-a aflat Oltchim în ultimii ani este publică, iar decizia Comisiei Europene de a deschide o investigație aprofundată în acest caz nu a venit în mod neașteptat, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

„Situația dificilă în care s-a aflat Oltchim în ultimii ani este publică și bine știută: dificultăți financiare, mai multe tentative de privatizare eșuate și datorii publice șterse. De această situație a fost conștient și serviciul Comisiei competent — DG Concurență — de ani de zile. Prin urmare, această decizie a Comisiei nu vine în mod neașteptat. Cu toate acestea, subliniez că deschiderea investigației este un pas procedural, care nu influențează rezultatul final în acest caz. Încurajez, însă, autoritățile române să colaboreze îndeaproape cu Comisia în elaborarea unui plan solid de restructurare a întreprinderii”, a susținut ea.

Crețu a precizat că s-a întâlnit cu vicepremierul Costin Borc la începutul acestui an, pe 22 ianuarie, pentru a discuta despre situația angajaților și a regiunii afectate.

„Am oferit și continui să ofer sprijinul meu în găsirea de măsuri și investiții, care pot fi finanțate prin fonduri europene și care ar putea atenua consecințele negative ale unei posibile restructurări, prin crearea de noi locuri de muncă și oportunități pentru persoanele afectate. În acest scop, am semnalat posibilitatea de a realoca o parte din fondurile europene în cadrul Programului Operațional Regional. Această decizie trebuie însă luată de autoritățile române; ea nu poate fi luată de Comisie. Nu pot decât să repet oferta mea de a sprijini autoritățile române în efortul lor de a găsi soluții și proiecte de investiții pentru regiune”, a adăugat comisarul european.